Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

S-a dat startul la CibinFEST! Sibienii sunt asteptati sa guste berea si specialitatile bavareze

CibinFEST a adunat joi seara mii de sibieni în Piaţa Mare, unde startul sărbătorii care va ţine patru zile şi patru nopţi, a fost dat de primarul Klaus Johannis.

"Sărbători de toamnă există peste tot în lume. Probabil, cea mai cunoscută este Oktoberfest-ul din Munchen. Acela este cel mai mare. Poate o să reuşim să facem din CibinFest al doilea festival ca marime, iar la câţi sibieni au venit astăzi aici, avem cu singuranţă şanse", a spus în deschidere Klaus Johannis.

CibinFEST este în primul rând un festival al berii, la care sibienii şi turiştii au gustat din diferite sortimente de bere bavareză, dar şi autohtonă. Pe lângă bere, cei prezenţi au putut alege şi din preparatele culinare specifice bucătăriei bavareze, româneşti şi ungureşti.

„Am studiat cu atenție evenimente asemănătoare din străinătate, dar și din țară, și cred că am reușit să găsim o combinație foarte bună între muzică, mâncare și, cel mai important, bere. Oktoberfest-ul este o sărbătoare a veseliei, peste tot în lume, iar Sibiul are nevoie de un asemenea eveniment, de calitate”, mai spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul evenimentului.

Parcul de distracţii a întregit atmosfera festivalului, iar copiii au putut încerca caruselul, roata şi alte jocuri mecanice.

Cortul de 1.200 de metri pătrați din Piața Mare care găzduieşte CibinFEST rămâne deschis până duminică seara, când ediţia din acest an a festivalului se va încheia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

7 comentarii

suluc

Acum 12 ani

Andrei Drăgan Răduleț este smecherul din gasca lui iohANUS care-si trage dreptul pentru el si stapanul sau sas si cu Targul de Craciun. Fraierii ii imbogatesc pe astia si cad pe spate la toate kitschurile \"occidentale\"...
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

suluc esti un nerecunoscator si nemultumit. Sibiul este chiar oras european cu cele mai bune evenimente din Romania.
Raspunde

#

Acum 12 ani

E adevarat, Targul de Craciun a fost deja \"organizat\" pentru acest an. Le-a fost frica ca n-o sa mai iasa tot sasul, asa ca...l-au organizat in urma cu cateva luni.
Raspunde

#

Acum 12 ani

Pe de alta parte, chiar daca se scurg bani, macar se face ceva in Sibiu. In alte orase se scurg bani si nu se face nimic. Acum pun si eu o intrebare: tot ce exista acum in Piata Mare cadreaza cu Centrul istoric? Nu mai demult de un an in urma un belgian care facea clatite intr-o masina de epoca era respins de pe Centru sub motiv ca masina nu cadreaza cu centrul istoric...
Raspunde

#

Acum 12 ani

De ce nu face primaria licitatie pentru firma care sa se ocupe de evenimente? Doar aceasta firma (TLG) se ocupa mereu de tot si toate in Sibiu. Dar, ne agitam degeaba. Primarul are sase case, desi n-are mosteniri si nici firme.
Raspunde

frustrati

Acum 12 ani

dar pentru toate celelalte evenimente din Sibiu (ArtMania, TIFF, FITS, Medieval etc.) se organizeaza licitatii?
Raspunde

oPservator

Acum 12 ani

AM FOST LA CibinFEST. Impresia? Se putea si mai bine. Sambata intre orele 16.30 - 17.45 in cort era un zgomot infernal. Undeva in spate canta o muzica - la un nivel acceptabil - iar lateral, langa podium era un concurs amuzant. Totul ar fi fost in regula daca cel cu concursul nu era un mitocan. Urla in microfon si in boxe de-ti spargea timpanele. Dupa ce a terminat concursul, a dat si el drumul la muzica de nu se mai intelegea nimic. In loc sa te simti bine, simteai ca trebuie sa pleci cat mai repede. Primaria, care a organizat CibinFest, trebuia sa impuna reguli stricte privind sonorizarea, astfel incat sa creieze satisfactie, nu discomfort. REGRETABIL.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus