Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Turcan cere demisia presedintelui Camerei Deputatilor

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că democrat-liberalii solicită demisia lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. De asemenea, PDL cere grupului parlamentar PSD să-şi retragă sprijinul politic pe care-l acordă acestuia. “Cerem grupului parlamentar al PSD de la Camera să retragă sprijinul politic lui Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte care a girat şi a încurajat abuzul unei majorităţi parlamentare şi încălcarea legii şi Constituţiei României”, a afirmat Raluca Turcan, citată de epochtimes-romania.com.

Totodată, Turcan a precizat că democrat-liberalii vor continua să denunţe şi să atace toate abuzurile USL, care se “folosesc de dictatura unei majorităţi parlamentare”. “Mesajul nostru către USL este următorul: vom continua să denunţăm şi să atacăm toate abuzurile, fie ele mari sau mici, pe care această structură politică le face în România, folosindu-se de dictatura unei majorităţi parlamentare. Avertizăm USL, avertizăm această majoritate dăunătoare României, că noi vom folosi forţa legii împotriva abuzului majorităţii parlamentare”, a adăugat vicepreşedintele PDL.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

gigel

Acum 11 ani

De lege sa le fie frica? Dupa ce au facut pana acum? Eu am impresia ca USL SE CRED IN OPOZITIE IN CONTINUARE. Rusina sa va fie!
Raspunde

mosu

Acum 11 ani

daunatori de obicei se combat toamna iarna primavara prin stropiri cu substante chimice puternice la fel si buruienile in aceasta categorie intra si turcana cu pdleul ei feriti-va de aceasta categorie sociala ordinara ca infesteaza
Raspunde

bes

Acum 11 ani

\"Ciocu\' mic, că acu\' suntem noi la putere!\" va suna cunoscut domna Turcan? A spus-o o PD-Lista. Cate masuri ilegale(demonstrate in instanta) a luat guvernul Boc? Cate legi si ordonante ale aceluiasi Boc au fost intoarse de CCR? Cate \"numaratori\" a facut Anastase? Cati directori au fost schimbati la venirea guvernului PD-L, majoritatea ilegal(conform hotararilor judecatoresti)? Cati prefecti si subprefecti au fost schimbati ilegal(conform hotararilor judecatoresti)? Cate salarii s-au platit degeaba pentru acesti directori si prefecti ce si-au obtinut dreptatea si drepturile in instante? Hai sictir!
Raspunde

MOS CRACIUN

Acum 11 ani

Lasa gargara si spune ce-ati facut ptr. Sibiu si sibieni.Cum se pote ca Sibiul cu aproape 100 de ha. de constructii medievale sa nu fie sprijinit sa intre in U.N.E.S,C.O.De de n-ati cerut in parlament explicatii lui Hunor si lui Nitulescu [nu mai stiu exact cum il chema pe cel care ne-a bagat strimbe prima data] de ce saboteaza Sibiul si nu vor ca Sibiul sa intre in U.N.E.S.C.O.Centura Sibiului a fost facuta de jumatate, de ce n-ati interpelat in parlament pe Boc si pe Berceanu sa-i intrebati de ce fac acest lucru si unde sint banii furati de la centura.Cum se poate ca majoritatea deconcentratelor sint in alte judete,tradus pe banii sibienilor altii isi creaza locuri de munca si iau bani nemunciti de la Sibiu.Cum se explica an de an Sibiul contribue la bugetul de stat intre primele judete,daca nu primul dupa nr.de locuitori, si primeste inapoi printre ultimile.Posturile nationale tv. de multe ori cenzureaza si defaimeaza Sibiul si n-ati luat niciodata pozitie.N-aveti nici un plan de dezvoltare a Sibiului si a judetului.Aeroportul este sabotat si altii fac concurenta neloiala pe bani publici si cu aeroporturi mult sub nivelul celui sibian.Legea pensiilor ati facut-o praf cu cit lucrezi mai mult primesti mai putin si la contributivitate mare din banii amaritilor care au muncit ,le dati si pensii mari imbuibatilor vostrii.Cind o sa vad si parlamentari cu verticalitate care spun si rezolva probleme reale nu figuranti.Astea sint abuzurile care le-ati creat si nu le-ati denuntat si multe altele.
Raspunde

MOSU ptr MOS CRACIUN nr 4

Acum 11 ani

de acord cu d-voastra la tot ce ati spus vizavi de turcana si acoliti din parlament ce fac doar act de prezenta ptr a incasa salariul si celelalte avantaje ce le revin din tot felul de smecheri votate ptr ei cat despre dl BOTTESH OM SERIOS CU TINUTA SI MIE IMI PARE F. RAU
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus