Miercuri,
28.09.2022
Partial Noros
Acum
9°C

Decalogul etic al candidatilor ARD. Cine pica testul la Sibiu?

 

Candidații Alianței România Dreaptă din care face parte și PDL vor trebui să treacă de testele Comisiei de Etică. Pentru a primi aprobarea de la centru, candidaţii care regăsesc pe listele parlamentare propuse de organizațiile locale sub sigla ARD, trebuie să respecte cele douăsprezece criterii stabilite prin Codul de Etică. Punctual, cei care vor să fie înscrişi pe lista electorală vor trebui să-şi asume faptul că nu au fost condamnaţi penal sau arestaţi preventiv, că nu s-au aflat în conflict de interese, în situaţii de incompatibilitate, nu au colaborat cu Securitatea sau nu au migrat de la un partid la altul, susține rtv.net. "Procesul va avea două etape: în primul rând partidele vor merge înainte cu procesele de selecţie şi cu desemnarea candidaţilor, având obligaţia să ne transmită datele pe care le solicităm. Apoi, vom evalua dosarele şi vom decide. Ne interesează declaraţiile de avere, CV-urile şi declaraţiile pe proprie răspundere. Categoric, pentru informaţiile din presă vom folosi şi căutarea pe internet, dar nu vom urmări noi pe Google, pentru asta avem colaboratori care ne vor ajuta. De asemenea, nu luăm în considerare toate informaţiile găsite, pentru că unii colegi sunt atacaţi sau criticaţi în mod gratuit. Ne interesează informaţiile pentru care există şi dovezi", a precizat pentru rtv.net, Theodor Stolojan, reprezentantul PDL în Comisia de Etică.
De la Sibiu au fost trimise la București cele nouă dosare cu numele propuse de ARD Sibiu: Constantin Șovăială, Raluca Turcan, Cristian Marian, Florin Neag, Dan Nanu, Cornel Știrbeț, Ion Ariton, Ilie Crețu și Ioan Gligor.
 
 
Criteriile de integritate ale ARD, aplicabile candidaţilor:
 
1. Să nu fi fost condamnat penal definitiv pentru o infracţiune săvârşita cu intenţie în România sau în orice altă ţară democratică;
 
2. să nu fie arestat preventiv sau sa nu fie trimis în judecată pentru o infracţiune săvârşita cu intenţie în România sau in orice altă ţară democratică;
 
3. să nu existe indicii temeinice privind comiterea unor fapte penale de corupţie, fraudă, crima organizată sau alte fapte grave de natură penală, care prejudiciază grav credibilitatea candidatului şi a Alianţei; să nu existe indicii temeinice privind fraudarea votului, potrivit legii;
 
4. să nu fi fost declarat incompatibil prin decizii definitive si irevocabile ale instanţelor judecătoresti pe baza sesizărilor Agentiei Nationale de Integritate sau prin decizii ale ANI ramase definitive prin necontestare;
 
5. să nu fi săvârşit, în exercitarea funcţiei publice, fapte contrare prevederilor legale privind conflictul de interese; să nu existe indicii temeinice privind încheierea ilegală, netransparentă sau preferenţiala de contracte de afaceri cu instituţii publice.
 
6. să nu existe împotriva sa o constatare a Agenţiei Naţionale de Integritate transmisă instanţelor de judecată sau ramasă definitivă privind existenta unei diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate, potrivit art. 18 din Legea 176/2010.
 
7. să nu aibă calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii constatată prin decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă; constatarea nedefinitivă a calităţii de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii de către Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii poate fi criteriu de respingere a candidaturii, dacă încă din aceasta etapă procedurală prejudiciază grav credibilitatea Alianţei;
 
8. să nu fi ocupat funcţii politice de conducere retribuite în aparatul central sau local al Partidului Comunist Român;
 
9. să nu fi iniţiat sau participat la acţiuni cu caracter rasist, xenofob sau antisemit;
 
10. să nu fi încălcat grav normele de morală publică în exercitarea unor funcţii în instituţiile publice; să nu fi dat dovada de comportament public indecent, violenţă fizică sau ameninţări la integritatea fizică a oricărei persoane; să nu aducă prin candidatura sa prejudicii de imagine formaţiunilor partenere ale Alianţei.
 
11. să nu fi trecut de la o formaţiune la alta în cadrul Alianţei;
 
12. să nu fi migrat în mod repetat de la o formaţiune politică la alta în ultimii 5 ani. (sursa rtv.net)

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

Vasile

Acum 9 ani

ARITON nu intruneste criteriile! Daca va candida, inseamna ca este o facatura toate criteriile astea. Cred ca va amintiti toti de toata valva, de dosarul lui Ariton care a furat Petrom si a dat vina pe toti: de la portari pana la directorul adjunct care a murit din cauza lui...
Raspunde

Ilie

Acum 9 ani

infracţiune săvârşita cu intenţie în România sau in orice altă ţară democratică - adica, daca a comis o asemenea fapta in Republica Populara Democrata Coreeana sau Iran e bun ca nou?!...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus