Senatul şi-a adoptat, luni, propriul proiect de buget pentru anul 2013, care prevede cheltuieli de peste 107.000 mii lei, precum şi achiziţionarea a peste 150 de maşini pentru parlamentari şi pentru aparatul de lucru al acestei Camere. Plenul Senatului a votat, cu 62 de voturi "pentru", 2 abţineri şi 2 voturi "împotrivă", proiectul propus de cei patru chestori ai acestei Camere legislative, informează Mediafax. Potrivit prezentării făcute de senatorul PSD Alexandru Cordoş, chestor al Senatului, proiectul a fost realizat în urma analizei cheltuielilor preliminare şi a propunerilor înaintate de direcţiile de specialitate din cadrul instituţiei. Potrivit documentului, proiectul de buget al Senatului pentru anul 2013 va fi finanţat din resurse de la bugetul de stat la nivelul sumei de 107.388 mii lei, din care cheltuieli curente 96.377 mii lei, cheltuieli de capital 11.011 mii lei.
Cordoş a menţionat că proiectul de buget pentru anul 2013 a fost fundamentat cu "sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii care se cuprind la venituri, sume de 370 mii lei şi la cheltuieli suma de 450 mii lei faţă de cele prezentate". În proiectul de buget se propune, printre altele, ca de la bugetul de stat să fie alocaţi bani pentru achiziţia unui număr de 140 de maşini pentru senatori şi alte 23 pentru aparatul de lucru al Senatului.
Chestionat despre aceste viitoare cheltuieli ale Senatului, vicepreşedintele acestei Camere Radu Berceanu (PDL) a arătat că acestea sunt justificate. "Toată lumea are o maşină. Toţi deputaţii şi toţi senatorii. Face parte din reguli. Eu nu am folosit niciodată maşina asta. A fost întotdeauna folosită la cabinetul parlamentar, deci în judeţul Dolj. Cred că are deja 200.000 km. La un moment dat nu mai prezintă nici măcar siguranţa minimă. Bănuiesc că şi consumă foarte mult. La un moment dat trebuie schimbate maşinile astea", a susţinut parlamentarul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 384
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Piulita
Acum 54 minute
Allahu akbar
Acum 1 oră
Nicoleta
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
K.Samuel