La un an şi jumătate de la adoptarea noului Plan Urbanistic General al Sibiului, pe masa autorităţilor locale a ajuns primul proiect al unui nou mare cartier al Sibiului. În Planul urbanistic zonal întocmit pentru Ansamblul rezidenţial din Calea Şurii Mici sunt prevăzute 1.584 de apartamente în imobile cu un regim de înălţime de cel mult trei etaje plus mansardă, peste parter.
Terenul studiat pentru noul ansamblu rezidenţial măsoară 100.770 de mp, din care pentru căile de acces şi trotuare vor fi folosiţi aproximativ 36.000 de mp. Dacă va exista interes suficient din partea investitorilor, noul cartier va număra 37 de unităţi colective, cu un regim de înălţime discontinuu, cu maxim cinci niveluri supraterane: parter – trei etaje – mansardă sau etaj retras (20 de metri la coamă).
Sunt propuse patru tipuri de imobile, cele mai mari, 11 la număr, având 54 de apartamente cu o suprafaţă totală desfăşurată de 4.680 de mp (o medie de aprox. 87 de mp/ap). Cele mai mici imobile propuse, în număr de nouă, vor avea 36 de apartamente pe o suprafaţă desfăşurată de 2.265 de mp (o medie de 63 de mp/ap).
În afară de locuinţe, potrivit PUZ-ului întocmit de arhitectul Viorel Neamţu în concordanţă cu prevederile noului PUG, vor mai fi permise doar utilizări care nu produc poluare fonică, vizuală sau chimică şi care se desfăşoară numai în interior.
Străzile cu circulaţie în ambele sensuri vor avea o lăţime de şapte metri, cu trotuar de un metru, iar cele cu circulaţia într-un singur sens vor fi late de 5,5 metri.
Fără "tehnologie" la vedere
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă, fiind interzise pastișe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice. Tot interzise vor fi și antenele TV-satelit ”în locurile vizibile din circulațiile publice”, fiind recomandată și evitarea dispunerii în locuri vizibile a rețelelor de cablu TV. ”Se interzice montarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele către stradă”, se mai arată în PUZ-ul pe care vor trebui să îl respecte toţi proprietarii de terenuri care intenţionează să dezvolte acolo proiecte imobiliare.
Un arbore la fiecare patru locuri de parcare
În viitorul cartier sunt propuse 2.114 locuri de parcare. Dintre acestea, cele mai multe sunt propuse la subsolurile clădirilor – 1.098. Alte 224 ar urma să fie trasate pe drumurile propuse, iar restul de 792 în parcări supraterane amenajate. În PUZ este impus faptul ca la fiecare patru parcări realizate la sol să fie plantat câte un arbore. În mijlocul viitorului cartier este prevăzut un parc cu loc de joacă.
Primii investitori
PUZ-ul a fost realizat la comanda primilor investitori care intenționează să ridice locuințe în zonă. Este vorba de SC Zac – Dev Șurii Mici SRL, parte a Grupului Zacaria, ce are în proprietate un teren de aproape 10.000 de mp, pe care intenționează să ridice 162 de apartamente cu 174 de locuri de parcare.
”Intenționăm să începem dezvoltarea cartierului în primăvara anului următor, dar asta depinde foarte mult și de autoritățile locale, cât de repede vom obține autorizația de construcție. Odată ce vom obține autorizația de construcție vom începe demersul pentru instalarea tuturor utilităților și apoi construcția blocurilor”, declară Ileana Bălțat, manager marketing și vânzări în cadrul Zacaria Group. Finanțarea va fi asigurată din resursele proprii ale grupului, blocurile planificare urmând să fie de tipul S + P + 3E + R, în care vor fi amenajate apartamente cu una, două și trei camere.
Cei de la Zacaria au demarat procedurile legate de acest proiect încă de acum doi ani – adoptarea noului PUG, însă, i-a obligat la refacerea planului urbanistic zonal.
Grupul Zacaria a dezvoltat până acum mai multe proiecte imobiliare - cartiere rezidenţiale de case şi apartamente şi un parc industrial dedicat închirierilor pe str. Ştefan cel Mare din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Şurii Mici , Dev Șurii Mici , Grupul Zacaria , Zacaria Group , Grupului Zacaria , Ileana Bălțat , Plan Urbanistic General , Viorel Neamţu , Prin Planul
Vizualizari: 1476
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Sibian
Acum 53 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot