Medieșenii au trebuit să transpire serios pentru a obține un success în primul joc din grupă.
Aflată în premieră în grupele Fiba EuroChallenge, Gaz Metan s-a impus, la Mediaș, după prelungiri, în fața francezilor de la JDA Dijon, scor final 92-89. Elevii lui Marcel Țenter au condus autoritar jocul, însă au avut nevoie de minute suplimentare pentru a tranșa partida. Echipa din Franța a început să recupere
Încă din cel de-al doilea sfert, ajungând în ultimele minute din timpul regulamentar să conducă cu 79-74. După o cursă contra cronometru, „Gaziștii” au reușit să egaleze la 79, prin Slobodan Dundjerski, când mai erau două secunde din timpul regulamentar. Francezii au cerut time-out, iar apoi au reușit să introducă mingea în coș, de sub panou, dar după câteva minute de consultări, arbitrii nu au validat coșul. Ca urmare, s-a intrat în prelungiri. În urma celor cinci minute suplimentare, medieșenii s-au impus cu 92 la 89.
Dundjerski, cu 22 de puncte, și Mitchell, cu 19, au fost cei mai prolific marcatori ai Gazului. De partea cealaltă, Harris a înscris 32 din cele 89 de puncte ale oaspeților.
În 13 noiembrie, baschetbaliștii din Mediaș vor juca, în deplasare, cu Tartu Rock. Echipa din Estonia a pierdut, în această seară, în Ucraina, în fața formației Khimik.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 261
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ovid anticovid
Acum 3 ore
UE
Acum 4 ore
Sas
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Vox