Impresarul Mihai Joiţa i-a anunţat, marţi, pe oficialii grupării de pe „Municipal", că renunţă la achiziţionarea clubului, după ce, timp de două săptămâni, lucrurile păreau să reintre în normal. Anunțul refuzului impresarului de a mai prelua echipa sibiană de la Ioan Hămbășan a fost făcut prin intermediul unui comunicat oficial al clubului.
„M-a sunat pe la trei şi jumătate, la amiază, şi mi-a spus că datoriile ar fi prea mari şi că nu mai doreşte să preia clubul. Asta după ce, vreme de două săptămâni, le-am pus clubul la dispoziţie, au comandat un audit, pentru a vedea care sunt datoriile. După părerea mea, cred că nu sunt datorii mai mari de 100.000 de euro", spune Hămbăşan, în comunicatul de presă.
Odată cu Joiţa, din Sibiu au plecat şi cei doi antrenori, Tibor Selymes şi Cezar Zamfir. Rămași și fără ultimul investitor interesat de achiziționarea echipei, oficialii Voinţei spun că, în cursul zilei de miercuri, vor trimite la Federaţia Română de Fotbal adresa prin care înştiinţează forul de la Bucureşti că retrag echipa din campionat.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 238
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Elias
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
McD
Acum 8 ore
Dan
Acum 8 ore
Medic strain