Cu prilejul Zilei Mondiale a Luptei împotriva Diabetului, care se celebrează în 14 noiembrie, DSP Sibiu, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti Hipocrates vor oferi sibienilor informaţii despre diabet.
„Miercuri, 14 noiembrie, între orele orele 8.00 – 12.00, în Complexul Comercial Şelimbăr - Real, organizăm standuri promoţionale tematice, constând în determinarea gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale, şi distribuim materiale informative – pliante şi broşuri”, spune Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.
La Sibiu au fost înregistrate 1.773 de cazuri noi de diabet în 2010 şi 1.556 în 2011, cu 217 mai puţine decât în anul precedent. Scopul campaniei este acela de a promova un stil de viaţă favorabil sănătăţii, prin cunoaşterea măsurilor de profilaxie şi control al diabetului.
Acţiunile care vor fi întreprinse urmăresc creşterea nivelului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc în relaţie cu diabetul (fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, nutriţie dezechilibrată, obezitate, stres), precum şi recunoaşterea precoce a semnelor de debut ale bolii.
Diabetul zaharat (DZ) este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile şi cea mai frecventă boală endocrină. În esenţă, diabetul zaharat este o boala în care organismul nu produce destulă insulină sau nu o foloseşte eficient. Ca urmare, apar tulburări ale întregului metabolism, în special metabolismul glucidelor, precum şi complicaţii care afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 337
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Adi Gliga
Acum 2 ore
Calitate nu cantitate
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Nemo
Acum 3 ore
Ion Iliescu