În comuna Biertan, administrația a cumpărat de la apropiații lui Bercea Mondialu' atâtea furtunuri și capete de furtun încât a blocat bugetul de investiții al localității pe următorii patru ani. De pe urma aiuritoarelor achiziții de materiale PSI, administrația locală se poate lăuda, printre altele, cu nouă kilometri de furtun de stingere a incendiilor, racordurile necesare plus altele ”de rezervă”, 350 de capete de furtun și câțiva saci de sfoară de azbest. Toate cumpărate la suprapreț. În ultima zi a săptămânii trecute, Consiliul Județean Sibiu a alocat printr-o rectificare bugetară mai bine de patru miliarde de lei vechi, pentru a achita din datoriile în urma cărora au fost blocate conturile Primăriei Biertan.
1,4 milioane de lei este valoarea materialelor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) cumpărate de Primăria Biertan, încă din vremea fostului primar, Cornel Rațiu. Suma este una imensă având în vedere că bugetul anual al comunei este de aproximativ 2,5 milioane de lei, din care suma anuală alocată investițiilor este de aproximativ 400.000 de lei.
Din cele 1,4 milioane de lei, până anul trecut au fost plătite mai bine de 700.000 de lei, după care bugetul local ”a secat”. Au venit alegerile locale, conducerea Primăriei s-a schimbat, iar Finanțele din Olt (județul din care provine Inter Top Metal SRL, firma care a livrat materialele PSI) au pus poprire pe conturile comunei în care se află una din cele mai frumoase biserici fortificate din România. În comună investițiile au fost blocate.
Nouă kilometri de furtun
”Afacerea Furtunul” a izbucnit în presa locală în primăvara lui 2010, când în lipsa fostului primar, o parte din colegii acestuia au reclamat achizițiile dubioase la Instituția Prefectului. Corpul de control al prefectului din acea vreme a arătat că restanțele trebuie plătite, chiar dacă administratorul firmei Inter Top Metal a încercat să își radieze firma în decembrie 2009. Autoritățile statului s-au opus acestei radieri, astfel că administratorul a dat în judecată Consiliul Local Biertan pentru recuperarea datoriilor de peste 600.000 de lei. Urmează alte procese, în care intervine și Direcția Generală a Finanțelor Olt, iar finalitatea este una: în contul datoriilor celor de la Inter Top Metal, Primăria Biertan va plăti Finanțelor câte 20.000 de lei, lunar.
Noul primar, Mircea Dragomir, s-a trezit că nu mai are bani pentru întreținerea comunei, dar are, în schimb, materiale PSI din abundență. ”Să zicem că extinctoarele le mai putem folosi, le dăm și altor instituții din comună, nu e o problemă. Dar ce să facem cu opt-nouă kilometri de furtun pentru pompieri? Ce să facem cu atâtea racorduri? Ce să facem cu 350 de capete de furtun, de știuțuri, ca să le zic așa? Mai avem și câțiva saci cu sfoară de azbest, plus câțiva saci cu cloramină (bactericid, oxidant și dezodorizant – n.r.). Și tare cred că aceea nu e cloramină, ci e var”, arată acum primarul Mircea Dragomir.
Achizițiile au fost făcute chiar dacă în comună exista o remiză de pompieri dotată cu cele necesare. Cel care a vândut materialele PSI în numele Inter Top Metal SRL a fost Mihai George. Acesta a declarat că banii pentru achiziția materialelor vândute ulterior Primăriei din Biertan au fost luați cu împrumut de la Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondialu.
Primăria SRL
Cu atâtea materiale PSI pe cap, noul primar a luat legătura cu unități militare, dar și cu alte primării din județ, cărora le-a propus să cumpere cel puțin o parte din materiale. ”Să vedem acum, se pare că cei din Dumbrăveni vor să cumpere ceva. Dar, mai e o problemă. Materialele au fost cumpărate la suprapreț, eu nu știu dacă le pot vinde la prețurile acelea. Iar dacă la vând mai ieftin decât au fost cumpărate, poate veni Curtea de conturi”, se teme Mircea Dragomir.
El arată că achizițiile nesăbuite de materiale PSI au blocat bunul mers al comunei. ”Noi aveam anual, investiții de patru miliarde de lei (400.000 de RON – n.r.). Nu am mai putut face nimic. Achizițiile acestea ne-au dat în urmă cu șapte ani”.
Deocamdată nimeni nu a fost sancționat în vreun fel pentru ”cumpărăturile” pe care au fost irosiți banii publici. Noul primar spune că vrea să depună el o plângere penală.
Sfada-i către gata: banii vin de la Consiliul Județean
Din septembrie, autoritățile centrale au decretat printr-o ordonanță că orice primărie cu datorii trebuie să achite, lunar, cel puțin cinci la sută din cuantumul acestor arierate. În caz contrar, Finanțele Publice vor lua direct banii, din cotele defalcate din impozitul pe venit, care revin fiecărei primării.
În plus, la ultima rectificare bugetară, județului Sibiu i-au fost alocate patru milioane de lei pentru a fi împărțite comunelor care înregistrează datorii. 14 primării au primit, prin urmare, bani pentru achitarea acestor arierate. Biertanului i-au fost alocați, în total, 460.000 de lei, în condițiile în care poprirea pusă de DGFP Olt în contul celor de la Inter Top Metal mai are o valoare de 552.000 de lei.
Echitate?
Cele patru milioane de lei redistribuite săptămâna trecută de Consiliul Județean Sibiu către 14 Primării din județ, printre care și Biertan, au drept scop achitarea unor facturi restante rămase mai ales de pe urma unor lucrări publice. Primării precum Jina au facturi neachitate din 2008, în condițiile în care lucrările la stația de epurare și la rețeaua de apă au fost efectuate.
Multe alte firme din Sibiu au rămas doar cu TVA-ul plătit după ce au emis și altor primării facturile pentru lucrările executate. Factura neplătită cu cea mai mare valoare a fost emisă încă din 2011 pe numele primăriei din Gura Râului, pentru lucrări de apă și canal, și are o valoare de 634.000 de lei. La o astfel de sumă, societatea care a emis factura a avut de plătit TVA de mai bine de 150.000 de lei.
Prin rectificarea bugetară de săptămâna trecută, datoriile primăriilor către firmele care au executat lucrări nu sunt acoperite nici pe jumătate, valoarea totală a datoriilor publice cu o vechime mai mare de 90 de zile fiind la finele lunii septembrie de peste 11,4 milioane de lei.
Rectificarea bugetară făcută pe modelul ”să ajutăm primăriile cu datoriile cele mai mari” nu mulțumește, însă, pe toată lumea. ”Tocmai pentru a ajuta firmele care mi-au executat lucrări, dar banii de la Guvern nu au mai venit pentru a achita facturile, am plătit noi, din bugetul nostru local, facturile. Iar acum, la rectificare, nouă nu ne-a mai fost alocat niciun leu, pe motiv că nu apărem cu arierate. Ce trebuia să facem, să nu plătim nici noi facturile?”, a declarat pentru Turnul Sfatului un primar din județ.
Fostul primar susține că, de fapt, a fost victimă
Fostul primar Cornel Rațiu nu a putut fi contactat. În trecut, însă, el a declarat că este nevinovat. ”Eu am avut un contract cadru (pentru furnizarea de materiale PSI – n.r.) . În lipsa mea, într-o după-amiază spre seară au venit cu materiale, le-au depozitat acolo. Tipul care le-a primit nu știa, pentru ca după chestia asta să mă trezesc cu niște sume fabuloase și cu toate neajunsurile acestea. S-au falsificat și acte, au falsificat și semnătură, când am văzut mi-am pus mâinile în cap”, a declarat Rațiu pentru Antena 1 Sibiu în aprilie 2010. Tot atunci, el declara că a fost victimă, deoarece a fost amenințat să plătească restanțele, fără să și spună de către cine a fost amenințat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sandu Anghel , Consiliul Judetean Sibiu , Bercea Mondialu , Gura Râului , Turnul Sfatului , Instituția Prefectului Sibiu , Consiliul Județean , Direcția Generală , Inter Top Metal , Consiliul Local Biertan , Finanţele Publice , Mircea Dragomir , Mihai George , Primăriei Biertan , Afacerea Furtunul , Finanțelor Olt , Primăria Biertan , Cornel Rațiu
Vizualizari: 786
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
T.
Acum 1 oră
Un român
Acum 2 ore
Putin
Acum 2 ore
D.