Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

De ce nu trebuie demis Pustai?

I se spune „Ferguson de România” pentru longevitatea pe banca tehnică și este cel mai de succes antrenor al Gazului Metan din perioada modernă a clubului. De numele său se leagă ultima promovare a medieșenilor în Liga I și jocurile din preliminariile Europa League. De asemenea, un număr mare de fotbaliști și-au făcut un nume sub bagheta „profesorului”.

Cristi Pustai a scris file întregi de istorie pentru medieșeni. În fiecare an, o altă pagină. Unele mai mototolite de emoțiile retrogradării, altele scrise caligrafic sub imperiul bucuriei depășirii statutului echipei. De curând a sărbătorit „cincinalul” pe banca tehnică a medieșenilor, lucru rarisim în fotbalul de pe la noi, unde antrenorii se schimbă precum ciorapii, în timpul campionatului. Dincolo de povestea jucătorului care ajunge să antreneze echipa la care a evoluat, Pustai a avut parte de toate necazurile unui antrenor român. A început un proiect aproape de la zero, a tremurat serios în zona nisipurilor mișcătoare, a fost nevoit să meargă pe mâna străinilor, care de multe ori au fost sub așteptări, iar acum, în sezonul 2012-2013 fanii i-au cerut demisia. Un final abrupt pentru relația de interdependență dintre Cristi Pustai și Gaz Metan Mediaș.

În istorie stau răspunsurile

Oscilant. Acesta este cuvântul folosit de antrenor pentru a descrie evoluțiile echipei sale din ultima perioadă. Gaz Metan a oscilat cu adevărat între agonie și extaz. Între ațipire în ghete și subjugarea adversarului. Dar, în întreaga sa istorie Gazul a fluctuat. Întreaga istorie, de peste 67 de ani a clubului, reține o echipă modestă. Din 1945 și până în prezent, Gazul a fost și rămâne o formație din partea a doua a clasamentului. Fără pretenții fantasmagorice și într-o continuă luptă pentru a se păstra în prima ligă. De altfel, indiferent de denumirea echipei, medieșenii au jonglat de-a lungul timpului cu diviziile până când, în sezonul 2007-2008 s-a instaurat stabilitatea. Una fabricată după propria rețetă, care nu face notă discordantă față de perioada anterioară. Și totuși există o diferență: cum-necum, Mediașul a rămas în prima divizie – postură în care, de exemplu, Sibiul nu se află.

Debarcarea lui Pustai acum, o greșeală

Echipa Mediașului nu este pe deplin închegată. Nici nu poate fi, de vreme ce în acest proces intervin factorii economici, accidentările, plecările și lipsa jucătorilor cu adevărat mari. Însă, cei cinci ani de zile „joacă” tot în favoarea lui Pustai. La Gaz Metan s-au creat conexiuni, se știu modul de lucru, așteptările și valoarea fiecărui fotbalist. Este de necontestat faptul că Gaz Metan a fost croită de mâna antrenorului Pustai, dar fostul atacant a lucrat cu materialul pe care l-a avut la dispoziție. Contextul de la Mediaș este mult mai complex decât pare la prima vedere. Altfel spus, Gazul din ultimul an și jumătate s-a aflat în postura echipei obligate să se descurce în situații imprevizibile. Uneori s-a ridicat la înălțimea cerințelor, alteori a clacat. Spre exemplu, dacă se accidenta vârful de careu, era înlocuit, printr-un artificiu, cu jucătorul care trebuia să livreze ultima pasă. Când a plecat Eric în lumea largă, sistemul de joc creat pentru el s-a destabilizat. Au urmat nenumăratele accidentări, cartonașele roșii primite fără rost și greșelile de arbitraj. Când vine vorba de o echipă mică, cu puține soluții în lot, toate acestea se simt. Însă, rezultatele muncii lui Pustai  nu trebuie cântărite numai în evoluțiile echipei, ci și în anvergura numelor actualilor sau foștilor jucători ai Gazului. Cine a auzit de Eric până să ajungă sub comanda lui Pustai? Dar de Bawab? Markovic? Mai ajungea Pîrvulescu la Steaua?

Construită în jurul unei figuri paterne ca cea a lui Cristi Pustai, Gaz Metan Mediaș nu poate fi prototipul echipei la care să funcționeze „șocurile”, pe care oficialii altor formații românești le practică la înlocuirea antrenorului. Decizia de schimbare a antrenorului trebuia făcută în vară, după ce Gaz Metan s-a salvat pe ultima sută de metri de la retrogradare. Atunci, după o evaluare a conducerii executive a clubului, se putea porni pe alt drum, cu antrenor, lot restructurat și proiecte noi. Acum, un astfel de „șoc” nu este nici oportun și nici nu s-ar concretiza într-o deblocare psihică a jucătorilor, dacă aceasta există. Însă, o eventuală debarcare a lui Pustai se va face de comun acord și fără pretenții financiare, medieșeanul spunând în repetate rânduri că ține la echipă prea mult pentru a-i face în vreun fel rău.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus