Consiliul Județean Brașov va plăti 56,9 milioane de lei pentru pista viitorului Aeroport internațional Brașov. Una cu 220 de metri mai lungă decât cea din Sibiu și care, potrivit contractului, ar urma finalizată peste 12 luni. Constructorii angajați sunt Vectra Service SRL, firma care, în 2010, a terminat secțiunea a doua a centurii Sibiului, cu câteva luni mai repede decât termenul din contract și cu un milion de euro mai ieftină decât prețul negociat inițial. În vara lui 2008, CJ Sibiu, alături de Primăria Sibiu, inaugurau pista modernizată a Aeroportului Internațional Sibiu, în lungime de 2.630 de metri, a cărei valoare a fost de 176,8 milioane de lei.
”Sibienii nu se bucură”
Licitația pentru construirea pistei viitorului Aeroport Brașov a avut loc în iulie anul acesta, de atunci stabilirea câștigătorului fiind blocată de diferite contestații. ”Sunt foarte multe persoane care nu se bucură că facem acest aeroport: cei care administrează aeroporturile de la Sibiu și Târgu Mureș, cei care au făcut studiul pentru aeroportul de la Brașov – firma Dornier – care s-a ocupat și de aeroportul de la Sibiu”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, la semnarea contractului de proiectare și execuție a noii piste, care va avea aceeași lățime cu cea de la Sibiu (45 de metri), dar va avea o lungime de 2.850 de metri liniari.
Terminalul, peste doi ani
Aeroportul internațional Brașov va fi ridicat pe teritoriul administrativ al orașului Ghimbav, aflat la șapte kilometri de Brașov. După semnarea contractului pentru proiectarea și realizarea pistei, autoritățile județene au anunțat și pregătirea licitației pentru terminal, care ar urma să fie dat în folosință peste doi ani. Pentru această investiție, CJ Brașov speră ca și Primăria Brașov să ofere finanțare – discuțiile, însă, sunt blocate din cauza apartenenței politice. CJ Brașov este condus de un liberal, iar Primăria Brașov de un democrat-liberal. Prin noua investiție, autoritățile brașovene nu urmăresc profitul, ci, potrivit declarațiilor publice, vor să crească numărul de turiști.
Pista din Sibiu: modernizată și prăbușită
Prelungirea pistei Aeroportului Sibiu a avut costuri finale imense, de 176,8 milioane de lei, în special din cauza lucrărilor de prelungire a dealului înspre Cristian, deal pe care să fie prelungită pista. Tocmai această lucrare a avut de suferit în vara lui 2010, când rambleul numărul 9 s-a prăbușit pe o lungime de câteva zeci de metri.
În total, lucrările de reabilitare și modernizare ale Aeroportului internațional Sibiu au presupus investiții publice totale de 255 de milioane de lei, fondurile provenind în cea mai mare parte din credite accesate de CJ Sibiu și Primăria Sibiu.
În prezent, conducerea aerogării sibiene caută soluții pentru a stopa declinul numărului de călători.
Foto
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Aristotel Căncescu , Aeroportului Sibiu , Primăria Sibiu , Târgu Mureș , Consiliului Judeţean Braşov , Consiliul Judeţean Brașov , Vectra Service , Aeroport Brașov , Primăria Braşov
Vizualizari: 852
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Pintilie
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Xxx
Acum 6 ore
Nobody
Acum 6 ore
Claudiu