Sâmbătă,
18.09.2021
Innorat
Acum
15°C

A doua amenda electorala: tot pentru un afis, si tot in Talmaciu

Un bărbat de 28 de ani a primit o amendă de 500 de lei, după ce a fost surprins în timp ce aplica un afiș electoral pe un stâlp de înaltă tensiune.

„Ieri, 20 noiembrie a.c., în cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tălmaciu a fost identificat un bărbat care aplica un afiş electoral într-un loc neautorizat, respectiv pe un stâlp de înaltă tensiune”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, este domiciliat în localitatea Axente Sever și încerca să lipească, pe un stâlp de înaltă tensiune, un afiș electoral al Uniunii Social-Liberale. Locul ales de tânăr, respectiv stâlpul de înaltă tensiune, este unul neautorizat de autoritățile locale. „În acest context, potrivit art. 39 alin 5 şi art. 50 lit.g.) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului României, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Al doilea caz de afișaj neautorizat în Tălmaciu

De când a început campania pentru alegerea reprezentanților în Camera Deputaților și a Senatului României, în județul Sibiu au avut loc două incidente. De fapt, ambele s-au petrecut pe raza orașului Tălmaciu, iar încălcarea legii s-a produs în condiții similare.

Astfel, cazul prezentat mai sus este doar al doilea constatat de polițiștii sibieni din nouă noiembrie și până în prezent, în cadrul campaniei pentru alegerile parlamentare 2012.

Primul  incident electoral l-a avut ca protagonist pe un tânăr de 22 de ani, din Cisnădie, care încerca să lipească un afiș al PP-DD pe anexa unui imobil din Tălmaciu, fără acordul proprietarului. Tânărul respectiv a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.

Citește și Tălmaciu: cisnădian amendat pentru că lipea un afiș electoral cu PP-DD pe anexa unei case

Comentarii

2 comentarii

cici

Acum 8 ani

Daca se dovedeste ca acei oameni au gresit, atunci sa fie sanctionati, dar mi-e teama ca in unele cazuri se da dovada de exces de zel.
Raspunde

Andrei

Acum 8 ani

Ai dreptate Cici.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus