Pagini Aurii SA a intrat în faliment prin procedura simplificată, Tribunalul Bucureşti admiţând, marţi, cererea debitorului şi stabilind ca de procedurile ulterioare să se ocupe lichidatorul provizoriu - Cabinetul Individual de Insolvenţă Iancu Bogdan.
Potrivit minutei deciziei din acest caz, instanţa a admis "cererea debitorului SC Pagini Aurii SA". Astfel instanţa a ridicat dreptul de administrare al acestei societăţi şi a dispus dizolvarea ei.
Tribunalul a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul (societatea Pagini Aurii - n.r) are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului, şi a dispus totodată sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar.
Judecătorul a stabilit un termen maxim de cinci zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii, precum şi întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim cinci zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor apărute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.
"Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - zece zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, cinci zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului - 4 ianuarie 2013; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe - 24 ianuarie 2013; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor - 8 februarie 2013; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor - 31 ianuarie2013", se mai arată în documentul citat.
Instanţa a numit lichidator judiciar provizoiu Cabinetul Individual de Insolvenţă Iancu Bogdan, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de articolul 25 din lega falimentului.
Instanţa a pus în vedere lichidatorului îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la Registrul Comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi, să trimită tuturor creditorilor o notificare privind intrarea în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia. Aceeaşi notificare ar urma să fie trimisă şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la Registrul Comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
"Pune în vedere lichidatorului să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul articolul 59 alineatul 1din lege şi să-l depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile de la desemnare. În temeiul articolului 4 din lege dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar", se mai arată în document.
Instanţa a stabilit pentru 26 martie 2013 continuarea procedurii.
De altfel, societatea şi-a anunţat şi angajaţii în legătură cu declararea falimentului, precum şi cu faptul că aceştia îşi vor primi salariile restante, dar şi că trebuie să predea bunurile companiei care le-au fost date în custodie.
Pagini Aurii SA a fost înfiinţată în 1997, are ca obiect principal de activitate "Activităţi ale agenţiilor de publicitate" şi are ca acţionari două firme, Pro Entertainment&Media Ltd şi People Holding Gmbh. Pro Entertainment&Media are sediul social în Cipru şi deţine 0,107% din acţiuni, iar People Holding Gmbh are sediul în Germania şi deţine 99,89% din acţiuni. Administratori sunt Jesper Simonsen, care este director general executiv, şi Jury Shunkevich şi Aigars Lazdans, membri în CA.
Pagini Aurii SA realiza ghiduri, cărţi de telefon în parteneriat cu Romtelecom şi deţinea motorul de căutare omonim pentru firme, produse şi servicii.
În ultimii trei ani cifra de afaceri a companiei a scăzut, de la 20,9 milioane de lei în 2009, la 11,9 milioane de lei în 2010 şi la 14,28 milioane de lei în 2011. Dinamica pierderilor a fost de 13,8 milioane de lei în 2009, 12,2 milioane de lei în 2010 şi 5,2 milioane de lei în 2011. În ultimii trei ani, Pagini Aurii SA a înregistrat datorii de 9,3 milioane de lei, 4 milioane de lei, iar în 2011 datoriile ajungeau la 9 milioane de lei. Anul trecut, compania avea 230 de angajaţi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Tribunalul Bucureşti , Aigars Lazdans , Cabinetul Individual , Insolvenţă Iancu Bogdan , Pagini Aurii , Jesper Simonsen , Jury Shunkevich , Media Ltd , Registrul Comerțului , People Holding Gmbh , Pro Entertainment
Vizualizari: 422
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Iulian
Acum 2 ore
Xxx