Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
17°C

Curtea de conturi vs. Primaria Sibiu: dispute pe zece milioane de lei

Controlul Curţii de Conturi asupra activităţii Primăriei Sibiu în ultimul an s-a încheiat cu procese în urma cărora administraţia locală contestă deciziile prin care inspectorii Curţii de Conturi au cerut redirecţionarea unor sume totale de zece milioane de lei.

Cea mai mare sumă pentru care instanţa a fost chemată să se pronunţe în "meciul" dintre Primărie şi Curtea de conturi este de 6,95 de milioane de lei, sume acordate angajaţilor Primăriei Sibiu în perioada ianuarie – august 2011, în baza contractului colectiv de muncă. În opinia celor de la Curtea de conturi, banii au fost sporuri pe care noile reglementări legale le-ar interzice. "Întrucât în opinia noastră aceste drepturi nu sunt de natură salarială şi au fost acordate în baza unor sentinţe judecătoreşti, Primarul municipiului Sibiu a promovat acţiune în contencios administrativ", se arată într-o informare a administraţiei locale.

Acţiunea, însă, a căpătat un final fericit pentru angajaţii Primăriei, după ce Camera Deputaţilor a adoptat o lege care statuează amnistia fiscală pentru toţi funcţionarii din ţară, aflaţi în situaţia celor din cadrul Primăriei Sibiu.

"Călare" pe Voinţa

Mai bine de 2,5 milioane de lei ar trebui să recupereze Primăria Sibiu de la deja defunctul club de fotbal Voinţa, în opinia inspectorilor Curţii de Conturi. În urma auditului financiar întocmit asupra contului de execuţie bugetară pe anul trecut, inspectorii Curţii au socotit că Primăria a privat bugetul local de venituri care depăşesc două milioane de lei, prin faptul că municipiul Sibiu "nu a cuprins în inventarul bunurilor din domeniul public un teren în suprafaţă de 42.071 mp, teren aflat în folosinţa gratuită a ATCOM – Societate cooperativă meşteşugărească şi a Asociaţiei sportive Clubul Voinţa Sibiu". Degeaba au arătat reprezentanţii administraţiei locale documentele care atestă  dreptul celor de la ATCOM şi CSU Voinţa de a folosi gratuit baza sportivă din Ştrand: cei de la Curtea de conturi au cerut recuperarea unor chirii de 2,019 milioane de lei. Drept urmare, Primăria Sibiu a deschis la Tribunal o nouă acţiune. Aceasta a fost urmată de o a doua care are drept subiect relaţia Sibiu – CSU Voinţa. Astfel, Curtea de Conturi a calculat că sprijinul de 500.000 de lei acordat din bugetul local fotbalului sibian reprezentat de CSU nu a fost unul legal, din moment ce banii au fost acordaţi pentru ca echipa să evolueze în prima Ligă, iar între timp a retrogradat.

Terenurile nimănui

Inspectorii Curţii de Conturi au calculat că, în ultimul an, Primăria nu a evidenţiat şi încasat impozite pe terenuri în valoare de 13.000 de lei. Suma nici nu va putea fi recuperată, deoarece nu a putut fi identificat proprietarul, cei de la Curtea de Conturi comparând ceea ce apare în actele cadastrale cu ceea ce este de încasat. "Întrucât această sumă a fost determinată de către auditori prin compararea datelor din evidenţa cadastrală (planul urbanistic general) cu cele din evidenţa fiscală, fără a fi posibilă identificarea debitorului, a fost promovată, de către Primarul municipiului Sibiu, acţiune în contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea efectelor deciziei. Totodată, s-a solicitat de către auditori corelarea suprafeţelor înscrise în evidenţa fiscală cu cele înscrise în evidenţa cadastrală", se mai arată în informarea amintită.

Sute de mii de la firmele de salubritate

Controlul celor de la Curtea de Conturi a urmărit şi relaţia dintre administraţia locală şi firmele de salubritate, pe perioada 2009 – 2011. Pentru aceşti trei ani, Curtea de conturi a calculat că Primăria trebuie să recupereze de la cele două societăţi de salubrizare 124.000 de lei, plus alţi 90.500 de lei penalităţi de întârziere, pentru terenurile ocupate de containere. Banii au fost plătiţi Primăriei de cele două societăţi. Totodată, de la acestea au mai fost ceruţi înapoi, prin decizia celor de al Curtea de conturi, 70.000 de lei, facturaţi pentru desfăşurarea activităţilor de salubritate şi în zilele de sâmbătă şi duminică. Cei de la Curtea de conturi au stabilit că banii trebuie restituiţi, deoarece caietul de sarcini nu prevedea efectuarea unor astfel de activităţi şi sâmbăta şi duminica.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

UNu

Acum 12 ani

ce uita ce-i de la CC e ca si ei iau aceleasi sporuri doar ca de 5 ori mai mari, da pe ei cine sa-i controleze?
Raspunde

suporter

Acum 12 ani

ba astia de la curtea de conturi mai lasatio moale cu VOINTA ati reusit s-a o igropati noi muritori de rind nu avem alta posibilitate s-a iesim din stresu cotidian nu avem vile de vacante nu ne permitem concedi in tari exotice nu avem limuzine 4 x4 singuru lucru de relaxare cite un meci de fotbal si la table si sah in parcu astra ca a avut grija iubiti si stimati nostri parlamentari s-a nu ne resfatam in bunastare pensi de *** dupa vechime cit china salari minime pe economie etc in ritmu asta stadioanele vom transforma in tirguri vezi tirgu de la sala TRANSILVANIA ca nu erau locati destule pentru astfel de tirguri si cadreaza sportu cu piata de legume si fructe si brinza adevarat GHIVECI SA-U ZACUSCA
Raspunde

cas13

Acum 12 ani

curtea de conturi ar trebui sa se sesizeze cu privire la dezastrul de la energie termica sa. dupa capusarea de peste zece ani de catre gradinaru & johannis au desfiintat-o pentru a pierde urma transferurilor de milioane de euro in conturile celor cinci firme capusa controlate de gradinaru.
Raspunde

dan

Acum 12 ani

cei de la curtea de conturi au verificat si imputat sumele din contractele colective de munca numai la primariile unde aveau ordin sa o faca,pe la unele unde s-au dus in control nici nu au intrebat de contractele colective ,deci si in prezent sunt primarii in judet care acorda acei bani fara nici o problema.in locul lor mi-ar fi rusine sa mai declar ceva
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus