Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Hotel cu temperatura in camere de maxim 2 grade. S-a deschis Hotelul de Gheata

 

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, judeţul Sibiu, a fost inaugurat, duminică, în incintă fiind amenajate 12 camere duble cu pat matrimonial, care au fost rezervate atât pentru Crăciun, cât şi pentru Revelion. Temperatura în camere ajunge rar la 2 grade Celsius, însă clienții sunt mulțumiți. "Hotelul de Gheaţă este deschis de azi (duminică - n.r.), se poate vizita în regim de muzeu, barul funcţionează de asemenea, iar de la ora 18.00 este deschis, zilnic, şi Restaurantul de Gheaţă din incinta hotelului. Toate cele 12 camere, care au drept temă comună «Carnavalul», sunt pregătite de oaspeţi, iar o noapte într-o cameră de gheaţă costă 300 de lei, la fel ca şi anul trecut. Acestea au fost rezervate pentru sărbătoarea Crăciunului şi sunt ocupate în totalitate şi pentru noaptea dintre ani, însă mai sunt disponibile pentru Revelion cele trei igluuri adiacente hotelului, care sunt încă în construcţie", a declarat Arnold Klingeis, managerul Hotelului de Gheaţă, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, cele trei igluuri, care vor avea câte un pat dublu, vor fi gata până în 31 decembrie. "Cele trei igluuri sunt încă disponibile celor care vor să petreacă Revelionul la Bâlea Lac, petrecerea urmând să aibă loc la Restaurantul de Gheaţă. De asemenea, mai sunt locuri şi la Cabana Bâlea Lac, cei cazaţi aici având posibilitatea să petreacă Revelionul la Restaurantul de Gheaţă", a afirmat Arnold Klingeis.
Oferta pentru pachetul de Revelion la Ice Igloo cuprinde petrecerea la Hotelul de Gheaţă, plus două nopţi la Cabana Bâlea Lac cu regim de demipensiune pentru restul zilelor şi un tur al complexului, la preţul de 359 de euro de persoană.
Cei cazaţi care vor petrece cumpăna dintre ani la Hotelul de Gheaţă vor mânca la o masă complet din gheaţă, cu un meniu special, parţial aranjat pe farfurii din gheaţă, preparatele fiind pregătite la Cabana Bâlea.
În afara perioadei sărbătorilor, cei care doresc să experimenteze o noapte într-o cameră cu totul şi cu totul din gheaţă, pot beneficia de o mini-vacanţă de trei nopţi, la un preţ special. Aceasta include o noapte la Palatul Brukenthal din Avrig - fosta reşedinţă de vară a baronului Samuel von Brukenthal, o noapte la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac şi o noapte la Cabana Bâlea Lac, micul dejun, transferuri între locuri de cazare şi aeroporturi, turiştii putând opta pentru cel din Cluj-Napoca, Târgu Mureş sau Sibiu. Preţurile acestor pachete pornesc de la 200 euro, reducerea fiind de peste o sută de euro.
 
Şi elevii beneficiază de pachete speciale la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Astfel, pachetul de o zi fără înnoptare include, la preţul de 65 de lei de persoană, vizitarea Hotelului de Gheaţă şi a Bisericii de Gheaţă cu ghid, un prânz şi închirierea unei săniuţe, în timp ce pachetul cu înnoptare, la 154 lei de persoană, are în plus cina şi micul dejun, cazarea fiind asigurată la Cabana Bâlea Lac.
 
Potrivit lui Arnold Klingeis, Biserica de Gheaţă va fi gata la sfârşitul lunii ianuarie, aici urmând să fie organizate diverse slujbe religioase ortodoxe sau catolice, nunţi şi botezuri.
Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

9 comentarii

Georg

Acum 12 ani

Nu stiu daca rezista. CLIMA S-A DEREGLAT TOTAL. In München 24 Januarius 2012 au fost +20,7° Celsius, toti comentatorii au scris ca de cand stiu ei si istoria nu s-a intamplat asa-ceva.. Plantati urgent paduri sa-si revina clima.
Raspunde

aha

Acum 12 ani

planteaza tu paduri cat poti ma georg...e f bn...sa fie tot anul 20 de grade...in miami este tot anul intre 25 si 35 de grade + si nu moare nimeni...lasa k la munte este destula zapada.media anuala a scazut cu 0,5 grade asa k lasa vraja cu apocalipsa si clima..o sa ti inghetze chilotzii in cateva zile .
Raspunde

Mai sa fie

Acum 12 ani

Mai Georg, suntem în decembrie 2012, si tu dai vesti despre ce a fost în ianuarie ? Ce ai fumat ? Hai, pa, somn usor !
Raspunde

Georg

Acum 12 ani

CORRIGENDA, mea culpa.. De fapt trebuia sa fie scris 24 Decembris 2012..Verificati stiri in NET la Weather München 24.12.2012. Deci aici CORECTAT: Nu stiu daca rezista. CLIMA S-A DEREGLAT TOTAL. In München 24 Decembris 2012 au fost +20,7° Celsius, toti comentatorii au scris ca de cand stiu ei si istoria nu s-a intamplat asa-ceva.. Plantati urgent paduri sa-si revina clima._ Multumesc pentru atentionare.
Raspunde

@Georg

Acum 12 ani

Pe net nu scrie nicaieri despre hotel de gheata la München . Remember, articolul vorbeste despre Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, nicidecum de aspecte din viata politica, sociala , sportiva, culturala, etc. din München .
Raspunde

Mai lasa-ne

Acum 12 ani

bre Georg cu vestile tale. Ce-i aia \"decembris\" ? În ce limba te exprimi ?
Raspunde

@Georg

Acum 12 ani

unele virgule s-au strecruat aiurea in postarea anterioara. fa bine si baga niste CURRIGENDA pentru mine.
Raspunde

yes

Acum 12 ani

Atoatestiutorul Georg a dorit sa scrie de fapt 24 Martobrius, dimeata pe nepişate la 6:07 fix.
Raspunde

Samstag

Acum 12 ani

Ba da voi sunteti sanatosi la cap? Cum pl mea poti sa F U TI la temperaturile alea in hotel ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus