Deputații și senatorii trebuie să mai taie din cheltuieli pentru a face loc celor care au venit în urma redistribuirilor. Primul pas și cel mai important a fost tăierea de la cazarea aleșilor. Așa se face că din bugetul de aproape 9.000 de lei, alocat pe lună pentru un deputat pentru cazare, suma va ajunge la doar 4.000 de lei. Prima problemă: hotelurile de patru stele cu care erau ei obișnuiți până acum nu le mai sunt accesibile. ”De la întâi februarie voi locui în chirie, singur. Am vorbit cu un amic care s-a mutat într-un apartament mai mare și a scos la închiriat vechiul apartament. Este într-o zonă frumoasă, la 10 minute de mers cu mașina până la Camera Deputaților”, a declarat deputatul PSD, Gheorghe Frăticiu.
Unii parlamentari, însă, s-au declarat neliniștiți în ceea ce privește siguranța locuințelor din București. ”S-a luat în derâdere această problemă, însă Bucureștiul nu este Sibiu”, a comentat deputatul FDGR, Ovidiu Ganț. A fost contrazis de senatorul Nicolae Neagu. ”Mă supun ordinelor, asta am să fac. Nu am motive de îngrijorare pe această temă. Chiar mi se pare exagerată reacția unora. Ar trebui să recunoască că este vorba de o chestiune de confort”, a apreciat situația senatorul PNL Nicolae Neagu.
Deputatul Ovidiu Ganț este unul din politicienii care are contract cu agenția care administrează locuințele din patrimoniul statului, RAPPS. Spune că plătește chirie la RAPPS de când era subsecretar de stat, iar de opt ani, de când este deputat a făcut o economie în bugetul țării de aproape un milion de lei. ”Am fost subsecretar de stat și am avut un contract cu RAPPS cu această locație, ca locuință de serviciu. Din subsecretar de stat am devenit parlamentar în anul 2004 și am încheiat un alt contract cu RAPPS, iar această locuință mi-a fost atribuită în continuare. Este un apartament obișnuit, de două camere, la etajul nouă într-un bloc construit pe vremea lui Ceaușescu. Plătesc aproape 250 de euro. În cursul anului trecut, RAPPS mi-a comunicat că intenționează să vândă acest apartament și am notificat această instituție că nu doresc să achiziționez imnobilul, dar mă voi muta în momentul în care va fi vândut prin licitație. De atunci a venit un evaluator, însă nimic altceva. Din 2004 de când am devenit parlamentar am putut opta pentru această locuință sau pentru o cameră de hotel, pentru care Parlamentul plătește 250 de euro sau să mă duc la hotel într-o cameră plătită tot de Camera Deputaților cu 8-9 mii de lei. Cred că în acești opt ani am economist din bugetul statului aproape un milion de lei”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Ovidiu Ganț.
Un sfert dintre actualii deputaţi au solicitat până acum sume pentru cazarea în regim particular, respectiv 101 parlamentari din cei 412 membri ai Camerei Deputaţilor, însă 200 dintre aceştia au optat pentru cazarea în regim hotelier, conform unei situaţii transmise la solicitarea Mediafax.
Unde vor să stea deputații de Sibiu:
Mircea Cazan – chirie
Raluca Turcan – are domiciliul în București
Gheorghe Frăticiu – hotel (dar va închiria un apartament)
Ioan Axente – hotel
Ovidiu Ganț – chirie
Ioan Tămâian – nu a declarat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Camera Deputatilor ,
Camerei Deputaților ,
Ovidiu Ganț ,
Mircea Cazan ,
Raluca Turcan ,
Ioan Tămâian ,
Turnul Sfatului ,
Nicolae Neagu ,
Deputatul Ovidiu Ganț ,
Ioan Axente ,
Gheorghe Frăticiu
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cornel Sibianul
Acum 5 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 6 ore
Rotar
Acum 7 ore
EVREU