Consiliul Judeţean Sibiu a prelungit cu încă trei ani colaborarea cu Consiliul General Ille-et-Vilaine din Franţa, în şedinţa ordinară a CJ din 31 ianuarie, prin aprobarea Convenţiei-cadru de Cooperare Descentralizată pentru perioada 2013-2015, încheiată între CJ şi Consiliul General Ille-et-Vilane.
„Aceasta este cea mai veche şi mai fructuoasă colaborarea externă a CJ Sibiu pe care dorim să o continuăm. Ne propunem în continuare colaborări pe teme culturale, dar ne interesează de asemenea dezvoltarea schimburilor economice, prin medierea camerelor de comerţ, industrie şi agricultură”, a declarat preşedintele CJ, Ioan Cindrea.
Colaborarea dintre cele două consilii va continua în domenii ca dezvoltarea economică şi încurajarea schimburilor economice, agricultură şi dezvolatre rurală, prin colaboarearea dintre GAL-uri, turism/agroturism, cultură - prin promovarea schimburilor culturale franco-române şi schimburi de bune practici între comunităţile locale din judeţ şi cele două consilii.
Axele de colaborare au fost stabilite în cadrul vizitei din toamna anului trecut, a unei delagaţii din partea Consiliului Ille-et-Vilaine, condusă de Clotilde Tascon-Mennetrier, vicepreşedinte, responsabil cu afcaeri europene şi relaţii internaţionale.
Preşedintele CJ a mai adăugat că astfel de colaborări sunt importante în contextul în care „CJ doreşte să crească pe viitor colaborările externe pentru a deschide relaţii de colaborarea şi cu alte zone din Franţa”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , Clotilde Tascon , Consiliul General Ille , Consiliului Ille , Cooperare Descentralizată
Vizualizari: 255
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Mariana Deacu
Acum 8 ore
BittDanman
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul