Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Cum arata Elaine din "Seinfeld" la 52 de ani

Actriţa Julia Louis-Dreyfus, care a împlinit recent 52 de ani, filmează, în prezent, al doilea sezon al serialului HBO "Veep", vedeta postând aproape zilnic mesaje sau fotografii de la filmări pe contul său de Twitter.

"Veep" este cea mai recentă producţie la care lucrează actriţa Julia Louis-Dreyfus, rolul din serial aducându-i deja un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de comedie în 2012.

Luna trecută, Julia Louis-Dreyfus a ratat şansa de a câştiga şi un Glob de Aur pentru rolul din "Veep" chiar în ziua în care a împlinit 52 de ani.

"Astăzi, fie sunt mai bătrână cu un an şi voi pierde Globul de Aur, fie cel puţin am fost nominalizată şi încă nu am murit", a fost mesajul postat de actriţă de ziua ei pe contul de Twitter.

Julia Louis-Dreyfus, născută pe 13 ianuarie 1961, s-a remarcat în anii '80 făcând parte din echipa emisiunii "Saturday Night Live". În anii '90, Julia Louis-Dreyfus a fost distribuită în serialul "Seinfeld", în rolul Elaine Benes. Deşi n-a avut succes imediat, popularitatea sitcom-ului "Seinfeld", creat de Larry David şi Jerry Seinfeld, a crescut treptat. În anii 1992 - 1993, în sezonul al patrulea, s-a aflat pentru prima dată în topul 25 al serialelor, după audienţă, pentru ca în sezonul 1994 - 1995 să ajungă pe locul întâi. Când ultimul episod al serialului, după 9 sezoane, a fost transmis, pe 14 martie 1998, acesta a fost vizionat de 76 de milioane de telespectatori.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus