Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
11°C

Raluca Turcan cere Ministerului Educatiei sa plece urechea la invatatori

 

Deputatul PDL Raluca Turcan solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să prelungească perioada de dezbatere publică a proiectului de plan-cadru de învăţământ pentru ciclul primar, susţinând că ministerul nu respectă prevederile legale în privinţa transparenţei decizionale. "Atragem atenţia asupra faptului că Ministerul Educaţiei nu respectă prevederile legale în privinţa transparenţei decizionale, care impun o perioadă de 30 de zile pentru dezbaterea publică a unui proiect propus spre adoptare. În plus, Ministerul Educaţiei nu a organizat cadrul instituţional pentru o dezbatere calitativă cu învăţătorii, cei care ştiu cel mai bine realitatea învăţământului primar", susține Turcan într-un comunicat de presă. 
Raluca Turcan salută, în context, intenţia Ministerului Educaţiei de a introduce un număr mai mare de ore de sport, dar atrage atenţia asupra faptului că "planul-cadru supus dezbaterii propune creşteri ale numărului de ore pe săptămână din orarul elevilor de şcoală primară" şi vizează "reducerea numărului de discipline opţionale, aflate la decizia şcolii, pentru toate cele patru clase din ciclul primar". 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus