Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Statistica: in 2012, Sibiul a avut cei mai multi turisti din istoria recenta

Încasările din taxa hotelieră au crescut în 2012 cu aproape un sfert față de cele din 2007, anul în care Sibiul era cunoscut și recomandat în întreaga lume drept Capitală culturală europeană. Încasările din taxa hotelieră sunt, deocamdată, singurele date care indică în mod relevant evoluția industriei turistice la Sibiu.
”Anul 2012 a fost cel mai bun an, din punctul de vedere al turismului. A depășit chiar și 2008, an care a depășit puțin anul 2007. Este un lucru excelent. Confirmă că politica de promovare a Sibiului a fost una potrivită”, a declarat primarul Klaus Johannis.
Taxa hotelieră este achitată lunar de proprietarii de spații de cazare, intrând în bugetul local al Sibiului. Până în 2011, inclusiv, taxa hotelieră reprezenta 4% din încasările la cazări. Din 2012, Guvernul a diminuat această taxă la un procent către bugetele locale: prin urmare, pentru o comparație relevantă între 2012 și restul anilor, sumele încasate au fost înmulțite cu patru. Așa rezultă că, anul trecut, înnoptările efectuate la Sibiu au crescut cu aproape 25% față de anul Capitalei culturale, și cu aproape 20% față de 2008, anul în care valul de turiști l-a depășit pe cel înregistrat cu un an mai devreme. ”Noi știm că există un număr mare de turiști care vin să viziteze orașul și fără să se cazeze aici. Prin urmare, cred că este rezonabilă prezumția că a crescut și numărul acestora”, mai spune primarul Sibiului.

Cum a trecut criza

Criza economică ce a început să fie evidentă și în România este identificabilă și în statisticile referitoare la încasările din taxa hotelieră la Sibiu. În 2009, aceste încasări au scăzut cu mai bine de 27%. Din acel an, însă, trendul a redevenit crescător, chiar dacă nu substanțial. Creștere bruscă a fost înregistrată în 2012 față de 2011: cazările în Sibiu au crescut cu mai bine de 30%.

Calcule

Dacă în 2005 suma încasată era de aproximativ 700.000 de lei, în 2007 suma ajunsese deja la 1,6 milioane de lei. Acesta este în mod evident rezultatul pregătirilor pentru anul cultural 2007, când atât municipalitatea dar şi hotelierii au făcut eforturi susţinute de a oferi turiştilor posibilitatea unui sejur plăcut în Sibiu, prin investiţii în aspectul şi funcţionalitatea oraşului, prin evenimentele culturale ale unui oraş cu tradiţie în cultură, dar şi cu condiţii de cazare şi masă bune.

Anul 2008 a reprezentat un element atipic. De regulă, vârful numărului de turişti într-un oraş capitală culturală europeană se înregistrează chiar în anul respectiv. Elementul atipic este tocmai faptul că această creştere a continuat şi în anul 2008, când încasările au ajuns la 1,7 milioane de lei, fără îndoială efect al vizibilităţii obţinute de Sibiu prin prisma anului cultural 2007.

În anii 2009 şi 2010, ani marcaţi clar de o recesiune în majoritatea domeniilor economice, au însemnat şi pentru domeniul turistic din Sibiu o uşoară scădere. Încasările au scăzut uşor, la 1,3 – 1,4 milioane de lei.

În anul 2011 însă creşterea în acest domeniu s-a reluat puternic astfel că încasările anului 2012 au depăşit chiar şi încasările anului de vârf 2008, ajungând la aproape 2 milioane de lei.

Sursa: Primăria municipiului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Klaus Johannis

Vizualizari: 518

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

observator

Acum 12 ani

Cum vine asta: \"Încasările din taxa hotelieră au crescut în 2007 cu aproape un sfert față de cele din 2007\"? In rest, raportari supraestimate ce pe vremea lui Ceusescu, doar ca acum ati schimbat kg. de grau la hectar cu numarul de turisti.
Raspunde

kioru

Acum 12 ani

asta sa i-o spuneti lui mutu! dar nici el nu va crede
Raspunde

Concluzie

Acum 12 ani

Se fura tot mai putin. Voi tineti minte vanzoleala din 2007?
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Sibiul a primit trei stele – punctaj maxim – din partea realizatorilor “Ghidului verde Michelin”, fiind singurul oraş din România care a primit această cotaţie. “În clasificările Michelin o stea înseamnă că merită să te abaţi puţin din drum ca să vezi locul respectiv, două stele înseamnă că e bine să te abaţi din drum ca să vezi locul respectiv, iar trei stele înseamnă că trebuie să îţi faci un drum extra pentru a vedea locaţia respectivă. Un oraş de trei stele este o locaţie care trebuie neapărat văzută”,
Raspunde

ha ha pt observator...

Acum 12 ani

mitica daca tu locuiesti la periferie k slugile si nu iesi prin centru sa vezi k e plin de turisti cu ce sunt sibienii de vina?singurul oras din romania ce trebuie vazut este sibiul...apoi sighisoara..........la oltenii lu mata nu merge nimeni....k nici lor nu le place apai la altii...hai sictir bovina
Raspunde

hi, hi

Acum 12 ani

Ba bavarezule din franzela, tu cum vezi ce-i pe centru in Sibiu, prin satelit zi si noapte? Asa imbecil nu am vazut niciodata. Faci de rusine sasii adevarati dobitocule!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus