Liberalii susțin că mai mulți primari din județ ar dori să se înscrie în PNL. ”Sunt discuții cu mai mulți primari”, a anunțat vineri președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, făcând doar precizarea că ei nu fac parte din PC și PSD, partenerii de alianță ai liberalilor. Singurele formațiuni politice care au primari în județul Sibiu sunt doar PDL și PPDD, dar există și un independent: Daniel Maricuța, primarul Șelimbărului.
Răspunsul liderului PDL Sibiu, Ion Ariton a fost ”să nu facă precum PSD în 2000-2004”. ”Așa au făcut și PSD în perioada 2000 – 2004 și tot nu le-a folosit la nimic. Poate ar fi mai bine să aibă grijă de comunitățile locale unde au ei primari, pentru că fonduri mai multe tot nu au de unde să aducă”, a declarat Ion Ariton.
Județul Sibiu ocupa în anul 2003 printre primele locuri la nivel național în ce privește migrația primarilor. Peste 50% din primarii de atunci și-au schimbat partidul pe listele căruia au fost aleși. Cei mai mulți primari erau din PD, aceștia preferând în acea perioadă partidul care se afla la guvernare, PSD. Procentul de primari PSD a crescut la nivel național în acei ani de la 35,5% în 2000, la 53,6% în 2001 şi 64,4% în 2003.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 357
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Periscop
Acum 8 ore
Excelent +1
Acum 8 ore
Bastiu
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
Emil