Joi,
18.04.2024
Parțial Noros
Acum
8°C

Vineri si sambata - ultimul turneu inainte de Semifinal. WhiteSnakes vrea in primele 12 din tara!

Baschetbaliștii U13 de la ACS Whitesnakes Sibiu sunt cu un pas în Turneul Semifnal. Ultimul turneu din grupa A valorică se joacă, vineri și sâmbătă, la Șura Mică. Intrarea este, evident, liberă.

Din seria a cincea, în afara sibienilor, mai fac parte CSȘ Tg. Jiu și CSȘ Târgoviște. Pentru o calificare, „șerpii albi” au nevoie de un succes al gorjenilor în fața echipei din Târgoviște, iar apoi WhiteSnakes trebuie să se impună în fața celor două formații vizitatoare. Înaintea turneului, White Snakes ocupă locul trei, cu cinci puncte, la o singură lungime de CSȘ Târgoviște. „Practic, noi plecăm outsider-i aici, pentru că stăm la mâna celorlalte echipe, adică Tg. Jiu trebuie să bată Târgoviște, iar noi să le batem pe amândouă, pentru a prinde locul doi în grupă, care duce automat la calificare. Dacă vom putea sau nu, vom vedea mâine. Eu sunt absolut convins că juniorii pot să treacă de cele două echipe, mai ales că în celelalte două turnee am făcut o figură frumoasă. Din păcate, la un turneu cu o echipă, iar la altul cu cealaltă. E momentul să fim buni în fața ambelor echipe! Copiii sunt pregătiți, au muncit enorm și își doresc foarte mult. Oricum, pentru noi, obiectivul pentru acest an este îndeplinit. Suntem la prima participare cu White Snakes, în afară de minibaschetul de anul trecut. Deja meciurile sunt din ce în ce mai grele, iar accederea în primele 12 din țară ne face să credem că peste doi-trei ani putem să fim sus de tot, în condițiile în care o să muncim la fel de mult!”, a declarat Dragoș Floarea, antrenorul copiilor de la WhiteSnakes.

 

Când se joacă?

Programul meciurilor este următorul:

08.03.2013, ora 09.00: CSȘ Tg. Jiu - CSȘ Târgoviște (Sala Șura Mică)

08.03.2013, ora 16.30: ACS Whitesnakes Sibiu - CSȘ Tg. Jiu  (Sala Șura Mică)

09.03.2013, ora 11.00: CSȘ Târgoviște - ACS Whitesnakes Sibiu  (Sala Șura Mică)

 

De ce Șura Mică?

Motivul pentru care s-a ales sala din Șura Mică este unul relativ simplu: este foarte bine dotată. „Ca organizare, eu cred că stăm foarte bine, ne-am pregătit asiduu. O să jucăm la Șura Mică meciurile, pentru că avem o sală acolo, ne susține și Primăria. E foarte bine dotată, are și parchet. Cazările pentru echipe le-am făcut la Șura Mică. Eu cred că suntem foarte bine pregătiți și sper să fim din ce în ce mai bine pregătiți!”, mai spune Dragoș Floarea.

 

„Vă așteptăm îin număr cât mai mare pentru a susține acești copii minunați,în încercarea de a se califica la Turneul Semifinal(adică în primele 12 echipe din România.) Se acceptă steaguri,confetti,tobe”, ACS WhiteSnakes Sibiu.

Foto: arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

FONDURI NERAMBURSABILE UE

Acum 11 ani

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus