Duminică,
25.07.2021
Cer Senin
Acum
18°C

HC Sibiu ramane pe doi, dupa infrangerea cu Vointa Sebes

Cu Voința Sebeș nu s-a putut în acest sezon al diviziei B la handbal masculin. După patru jocuri, două tururi și două retururi, Handbal Club Sibiu s-a văzut învinsă de fiecare dată. Plusul de valoare și experiența sebeșenilor s-au văzut atât în duelurile unu la unu, cât și pe faza defensivă.

Ultima tentativă a sibienilor de a-și învinge rivalii, duminica trecută, în Sala Sporturilor Transilvania. Etapa a noua din actuala ediție a diviziei B, Euroregiunea Centru, le-a pus față în față, pentru ultima dată în acest sezon,  pe primele două formații ale grupei. Pe de o parte, Voința Sebeș - lider autoritar și cu punctaj maxim, iar în postura de echipă-gazdă, HC Sibiu.

După o primă repriză mai mult de încălzire, s-a intrat la pauză cu scorul de 6-8, favorabil oaspeților. Partea secundă a fost bogată în handbal de calitate, presărat, nu de puține ori, cu eliminări sau faulturi dure. Masivi și trecuți de prima tinerețe, dar cu o experiență vizibilă fie doar și din poziția corpului la duelurile cu mai tinerii lor adversari, sebeșenii s-au păstrat pe tot parcursul jocului la două-trei puncte de gazde. HC Voința Sebeș a forțat puțin exact când sibienii s-au apropiat la doar o lungime, respectiv când scorul era 10-11. S-au oprit cinci goluri mai târziu, la 10-16. De acolo, jocul s-a transformat într-o cursă de urmărire a oaspeților, condusă, la gazde, din teren, de antrenorul principal Matei Damian. După un 18-20 dătător de speranțe, în minutul 58.44, s-a terminat 19-22 pentru Sebeș.

După opt jocuri disputate, sibienii continuă să ocupe locul doi, cu șase puncte. Sebeșenii rămân neînvinși și privesc din vârful clasamentului la celelalte echipe.

Au jucat pentru HC Sibiu: Gabriel Șofronici, Tudor Vîtcă, Iliuţ Mihai, Stoian Iulian, Bakk Alpar, Barb Răzvan, Robert Voica, Cosmin Demian, Bogdan Verza, Andrei Iliuț, Alexandru Tolciu, Florin Răulea, Matei Damian, Robert Micloș, Bogdan Otveș.

Antrenori: principal – Matei Damian. Secunzi – Dan Sitterli și Ștefan Niculae.

Principalii marcatori: Verza(6), Damian Matei(4), Barb(3), Cosmin Demian(2), Voica, Iliuț, Micloș și Otveș(1).

 

Ce urmează pentru HC Sibiu?

Divizia B se joacă în sistem „două tururi, două retururi”, astfel că meciurile de handbal nu sunt nici pe departe terminate. Î nsă, unele dintre datele disputării meciurilor nu au fost încă stabilite, dat fiind că majoritatea echipelor au în componență măcar un junior, iar în această perioadă se dispută și fazele superioare al Campionatului Național de Juniori I.

Cert este, însă, faptul că HC Sibiu joacă, în 21 martie, în sala Transilvania, cu CSȘ Sighișoara – „lanterna roșie” a grupei. Apoi, în 30 martie, va avea loc returul dintre cele două echipe.

Comentarii

1 comentarii

xxx

Acum 8 ani

felicitari baieti, cand o s-aveti vechimea celor de la sebes treceti pe langa ei fluierand; oricum el suflati in ceafa
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus