Marți,
19.08.2025
Parțial Noros
Acum
18°C

Amenzi de peste 32.000 lei pentru munca la negru

În perioada 6 – 7 martie s-a desfăşurat şi la Sibiu Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată precum şi de verificare a modului în care se respectă prevederile de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea auto.

ITM Sibiu a verificat 26 de unităţi de profil din şi a aplicat 64 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 amenzi în valoare de 32.600 lei şi 54 avertismente.

„La doi operatori economici au fost depistate două persoane care prestau muncă fără forme legale, unităţile respective fiind amendate contravenţional cu 10.000 lei fiecare. Pentru pericole de accidentare, s-au oprit din funcţiune două echipamente de muncă”, spun reprezentanţii ITM Sibiu.

Cele mai frecvente deficienţe sancţionate de către inspectorii de muncă, au avut în vedere instruirea necorespunzătoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neverificarea instalaţiilor mecanice sub presiune şi de ridicat, neasigurarea măsurilor de electrosecuritate şi lipsa controlului medical la angajare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Sibiu Campania

Vizualizari: 248

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus