Sibiul a intrat în semifinala concursului ”Best City to Travel” 2013, organizat de unul din cele mai cunoscute bloguri de călătorie din lume – Foxnomad. Sibiul ”se bate” direct cu Buenos Aires (Argentina), în timp ce în cealaltă semifinală – fapt interesant – Bucureștiul este în competiție cu Granada (Spania). Competiția începută în februarie anul acesta, a pornit de la 128 de orașe, dintre care cititorii blogului au votat, săptămânal, orașul favorit ca destinație. Până acum, Sibiul a învins de fiecare dată nume foarte cunoscute: Shanghai (primul ”eliminat”), Florența, Paris și Dublin.
Votul pentru semifinale se va încheia luni, iar în ziua imediat următoare, marți, 26 martie, va fi deschis votul în finală.
Deocamdată, Sibiul conduce lejer: are aproape 1.300 de voturi (vineri, 22 martie, ora 17:00), în timp ce Buenos Aires a primit puțin peste 100. În cealaltă semifinală, însă, după cum observa ImperatoTravel, Bucureștiul a fost devansat în ultimele ore de Granada, orașul spaniol numărând – la ora mai sus amintită – aproape 1.400 de voturi, în timp ce capitala României avea aproximativ 1.100. ”Birourile de promovare a turismului în Granada și Andalucia s-au implicat în sprijinirea orașului lor. În cealaltă semifinală, Sibiul conduce detașat, dar, atenție, numărul de voturi este mai mic decât cel în cazul Granadei ! Așa că în caz că Bucureștiul este eliminat de Granada în semifinale, nu văd Sibiul ieșit câștigător în finală și ar fi păcat!”, comentează Cezar Dumitru, cel care deține Imperatortravel.
Pentru a vota Sibiul în finala ”Best City to Travel” 2013, urmați linkul de aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cezar Dumitru , Best City , Buenos Aires
Vizualizari: 1337


Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Rob
Acum 20 minute
@Oare
Acum 34 minute
Pol-Pot
Acum 40 minute
Pol-Pot
Acum 44 minute
Irina