Restaurantul La Sepp. La marginea Sibiului

Cu un singur loc de parcare, și ăla ocupat, a trebuit să dau o tură pe lângă restaurant, ca pe lângă suratele ceva mai centrale. Am parcat lângă o poartă și am luat-o alene prin mireasma lăsată de vite. E zonă de case, liniștită, plăcută ochiului. Intru în restaurant și am primul șoc. Știți căminul cultural din Copșa Mică? Ei bine, la Copșa arată mai bine decât La Sepp. Coloane de ciment pe care s-au lipit oglinzi, o zugrăveală roz și mese așezate ca la nuntă/botez, o plasmă atârnată de perete și porți de fier cu mii de umerașe te întâmpină ca într-o atmosferă sinistră de anii 80. 

Mese mari, rotunde, de minim opt persoane, meniuri mici ca un carnețele de notițe, încheiate într-o mușama neagră, imitație de piele. Mesele sunt goale, doar două au ceva mușterii. La una sunt doi mustăcioși rupți parcă din Bucureștiul interbelic, vorbesc despre prieteni vechi. ”Ăla de lucra la Flamura?”, răcnește cu ecou unul dintre ei, rupând liniștea din restaurant și șirul molcom al discuției lor. De lângă plasmă, un tânăr ce părea inițial client se ridică, pune farfuriile, rânduri-rânduri pe o mână, până aproape de cot și dispare în bucătărie. O fi fost vreun chelner în pauza de masă. 

Mă uit în meniu și sentimentul de întoarcere în timp mă încearcă din nou. O cafea costă 2,10 lei, o ciocolată caldă (cu Milka), face 5 lei. Îmi revin în simțire cu primele dezamăgiri: papanași nu mai au, cartofi nu au decât țărănești, clătite ”au decât” cu gem. Îmi încerc norocul cu ce au și cer o ciorbă cu carne de porc, specialitatea casei ”La Sepp” cu cartofi țărănești și o pereche de clătite cu gem, dacă fructele lipsesc. În mod ciudat, chelnerul (altul decât cel care mâncase mai devreme) vine repejor cu apa minerală, cerută în prealabil, dar și cu o farfurie de murături și pâine, ca să nu ne plictisim. Și apoi se așterne liniște, întreruptă doar din când în când de telefonul unuia din mustăcioși. N-o să ghiciți niciodată cum suna. Un nechezat puternic de cal...

 Într-un final, vine și ciorba. Bună la gust, dar cu carnea foarte grasă. Mi-a amintit de ciorbele la cazan din armată.  Specialitatea ”La Sepp” nu este altceva decât piept de pui cu sos de brânză. Gustul brânzei se simțea însă prea puternic, față de celelalte ingrediente, dar per total, specialitatea a fost destul de reușită. Clătitele, așa cum se fac la țară. Cu ou adevărat, făină și lapte, foarte gustoase. Total: 35 de lei, extrem de rezonabil. Dacă m-aș întoarce? Nope.

Sepp Guardiola