Actorul Ovidiu Niculescu a ridicat publicul din Oldies Pub în picioare, cu o poezie proprie, pe care s-a hotărât să o recite imediat după spectacolul pe care l-a susţinut în cadrul festivalului 25 de ore de teatru non-stop.
“Am mai multe emoţii decât pe parcursul întregului spectacol. Vă rog să mă scuzaţi dacă mă poticnesc. Am scris poezia asta pentru că, după ce am terminat Institutul de Artă Teatrală la Bucureşti, am efectuat un stagiu de 6 luni la Sibiu şi m-am îndrăgostit definitive de oraşul ăsta”, a spus Ovidiu Niculescu, în încheierea spectacolului.
Poezia actorului sună în felul următor:
“M-aş rătăci cu tine iar şi iar
În burgul melancolic din Ardeal.
Să stăm întinşi pe jos în Piaţa Mică,
Când simfonii din pietre se ridică,
Când norii sunt învinşi de lună
Şi liniştea în suflet mi se-adună.
Sub Podul Mincinoşilor să râzi de mine
Că îmi las blugii să-mi ajungă-n vine.
La ceasul Turnului să ne uităm senini,
Cu mâna pe paharele de vin
Şi să ne-mbrăţişăm în Piaţa Mare
Ca într-o ieftină felicitare.
Într-un extaz istoric magistral
Să mângâiem zidul la Brukenthal.
Spre seară să păşim uşor
Trepte-n Pasajul Scărilor
Şi, pentru ca aproape să te ştiu,
Aş săruta statuile-n Sibiu”
Ovidiu Niculescu a devenit cunoscut mai ales datorită rolului din filmul “Restul e tăcere”. La Sibiu a adus piesa “Ruleta rusească”, în cadrul căreia împarte scena cu membrii Trupei Vechi. Piesa, o adaptare scenică după poemul “Norul cu pantaloni” al lui Vladimir Maiakovsky, a fost prezentată în premieră absolută la ”25 de ore de teatru non-stop”.
Pe afișul festivalului se numără și alte nume mari, printre care Florin Piersic junior, Alexandru Dabija și Marcel Iureș. Piesa regizată de Piersic junior, “Colibri”, se joacă de la ora 00.00, la CAVAS. Tot la CAVAS, duminică seară, de la 19.30, se joacă “Romeo și Julieta”, un spectacol selecționat pentru Shakespeare Festival de la Essen, din Germania. Iar cel mai titrat expert în Shakespeare din România, Dan Vasiliu, susține duminică, de la ora 14.00, o conferință interactivă, la Librăria Humanitas. Duminică dimineață, de la ora 10.00, actorii își vor face înviorarea, în pijamale, în Piața Mare – un obicei pe care organizatorii o păstrează și la cea de-a treia ediție.
Festivalul se va încheia cu reprezentația “Absolut”, cu Marcel Iureș, în regia lui Alexandru Dabija.
Foto: facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marcel Iureș , Librăria Humanitas , Piata Mare , Piața Mică , Artă Teatrală , Oldies Pub , Alexandru Dabija , Florin Piersic , Asistenţă Socială Sibiu , Dan Vasiliu , Ovidiu Niculescu , Actorul Ovidiu Niculescu , Shakespeare Festival , Sub Podul Mincinoşilor , Trupei Vechi , Pasajul Scărilor , Vladimir Maiakovsky
Vizualizari: 566
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
John S
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Nustiu
Acum 7 ore
Leonard