Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Col. Protopop Ioan Dancila - in slujba neamului prin Evanghelie

De curând s-au împlinit 66 de ani de la trecerea în neființă a primului preot militar al Școlii Militare de Ofițeri Activi nr.2 Infanterie din Sibiu ”Principele Carol”, înființată în 1920,școală pe careIoan Dăncilăa păstorit-o ca preot și profesor până în anul 1940 când a fost hirotonisit protopop,avansat pe linie militară colonel și încadrat șef al Episcopiei Armatei care a ființat pâna în 1948 .

Ioan Băcilă a văzut lumina zilei în anul 1880 într-o familie de ţărani în comuna Pâclisa, judeţul Alba, familie care i-a insuflat cele mai alese sentimente de iubire faţă de limbă, glie, neam şi credinţă în Dumnezeu. După absolvirea cursurilor şcolii primare, se dedică slujirii Bisericii Ortodoxo Române, urmând cursurile liceale în Alba Iulia și pe cele teologice la seminarul din oraşul de pe Cibin. După absovire a fost încadrat preot la Sfânta Mănăstire de la Râpa Râmeţului. Îşi formează o familie prin căsătoria cu Mărioara, una dintre fetele preotului şi învăţătorului Victor Cioară. Apoi trece prin experienţa primului Război Mondial la care a luat parte pe toate fronturile armatei austriece, în structurile militare formate din români ardeleni unde a avut cumplita misiune de “Sef de Stat Major al sufletelor bieţilor soldaţi români”. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar și înfăptuirea Unirii Mari (1 dec.1918) este încadrat în 1923 preot şi profesor de religie în Şcoala Militară de Ofiţeri Principele Carol din Sibiu. Pe plan profesional și familial, preotul Ioan Dăncilă a avut o viaţă şi activitate demne de invidiat.

În calitate de confensor al Școlii Militare de Ofiţeri Principele Carol din Sibiu, Preotul Ioan Dăncilă a fost încadrat din primul moment cu gradul de căpitan, iar în anul 1940 a fost hitoronisit în ierarhia de protopop şi avansat la gradul de colonel fiind numit Şeful Canacelariei Episcopiei Armatei nou înfiinţată în Alba Iulia. Ca preot al şcolii militare şi-a amenajat o frumoasă şi primitoare capelă în care oficia toate slujbele religioase prevăzute în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, prin care provăduia şi împărtăşea elevilor, viitori ofiţeri, credinţa sacră faţă de popor, patrie, glie şi rege de bogatele tradiţii militare din trecutul multimilenar al poporului. Oficia slujbe cu prilejul sfinţilor militari şi la avansarea promoţiilor de tineri sublocotenenţi sub genericul „Botezul” la care participau toţi elevii împreună cu absolvenţii dar şi elevii admişi în primul an de învăţământ, slujbă care marca şi începutul noului an de învăţământ. În acelaşi timp, împreună cu alţi preoţi din Arhiepiscopia Sibiului, oficia slujbele cu prilejul depunerii jurământului de credinţă de către elevi admişi să urmeze şcoala militară. În acelaşi timp era prezent la toate ceremonialele militare şi religioase desfăşurate de către Mitropolia Ardealului, Comandamentului Corpului 6 Teritorial şi 7 Armată, fiind permanent alături de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan. A fost cooptat şi în consiliul de conducere al Societăţii Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", Filiala Sibiu. În aceasă calitate s-a implicat în amenajarea şi sfinţirea cimitirelor eroilor din Pădurea Dumbrava (lângă drumul judeţean Sibiu-Poplaca) şi a Cimitirului Eroilor Regimentului 48 Buzău amenajat pe Dealul Dăii lângă drumul judeţean Sibiu-Agnita. A sprijinit cadrele didactice şi preoţii parohiilor la înfiinţarea cercurilor Cultul Eoroilor în instituţiile de învăţământ şi pe lângă parohiile bisericilor din Judeţ.

În calitate de protopop şi Șef al Cancelariei Episcopiei Armatei, în perioada 1940-1948, a îndeplinit această funcţie eclesiastică pe toată perioada participării armatei române la cel de-l 2-lea Război Mondial (22 iunie 1941 - 9 mai 1945), rămânând în această funcţie până la desfiinţarea serviciului confesionar în armată în 1948.

Despre activitatea protopopului Ioan Dăncilă s-a scris mult în literatura apărută dupa 22 decembrie1989, fiind apreciat ca unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai Clerului Militar român. În anul 1966 la vârsta de 86 de ani, din care peste 50 i-a dedicat armatei a plecat în lumea veșniciei. Activitatea sa în rândurile oștirii române constituie un exemplu demn de urmat de multe generații de preoți militari care încadrează în prezent structurile armatei din țară dar și de cei care participă în teatrele de operații militare internaționale. Corpul său neînsuflețit, își doarme somnul de vechi în cimitirul din Cetatea Marei Uniri Alba Iulia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

cititor

Acum 10 ani

Dancila sau Bacila? Corect se spune hirotonie nu hirotonisire.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus