Sâmbătă,
13.09.2025
Partial Noros
Acum
24°C

Astazi incep inscrierile pentru clasa pregatitoare

Începând de marţi, 2 aprilie în unităţile şcolare din judeţul Sibiu au început înscrierile în clasa pregătitoare. Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3434/2013 privind calendarul şi metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar, pentru clasa pregătitoare şi pentru clasa I înscrierile se desfăşoară în perioada 2-22 aprilie.

În judeţul Sibiu sun recenzaţi pentru clasa pregătitoare 3.856 de copii. Părinţii pot afla informaţii despre înscriere de pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, unde sunt afişate şcolile din toate circumscripţiile, precum şi date despre actele necesare la înscriere.

Astfel, părinţii care vor să-şi înscrie copilul au nevoie de o cerere-tip de înscriere, copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal, certificatul de naştere al copilului, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare sau clasei a I-a.

Pentru a putea fi înscris copilul are nevoie de evaluarea psihosomatică, care se desfăşoară în perioada 2 – 19 aprilie în mai multe centre din judeţ. În prima etapă de înscriere părintele poate alege orice şcoală, indiferent că este cea din circumscripţie sau nu. În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2013.

La solicitarea părinţilor, în această clasă pot fi înscrişi şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013. Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013, inclusiv, şi care nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare, pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I. La solicitarea părinţilor, în aceeaşi clasă pot fi înscrişi şi copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I.

CALENDAR CLASA PREGĂTITOARE PRIMA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE

28 martie - se va face afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare şcoală

30 martie - 7 aprilie 2013 - va avea loc organizarea în fiecare şcoală care are clasa pregătitoare a „Zilei porţilor deschise”.

01 – 12 aprilie 2013 -organizarea întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2013 – 2014, în învăţământul primar.

1 aprilie 2013 - afişarea la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar

02 – 19 aprilie 2013 - evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor. Tot în acest interval se va comunica rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.

2 – 22 aprilie 2013 - părinţii completează online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere.

Părinţii care nu vor apuca să-şi înscrie copiii în prima etapă, vor putea face acest lucru în a A DOUA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE, care începe pe 7 mai.

07 mai 2013 - afişarea la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile.

08 - 17 mai 2013 - depunerea cererii-tip de înscriere, la secretariatul şcolii de circumscripţie de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Totodată acum are loc validarea cererilor-tip de înscriere.

20 - 23 mai 2013 - procesarea cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi pe baza criteriilor generale date de inspectoratul şcolar şi a celor specifice de departajare ale şcolii, în limita locurilor disponibile.

24 mai 2013 - afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

27 - 31 mai 2013 - centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 293

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus