Vineri,
09.12.2022
Ceata
Acum
1°C

Perchezitii la Sibiu, Hunedoara si Timis, in cazul unor medici si farmacisti, suspectati de evaziune fiscala

Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia şi SCCO Hunedoara, efectuează vineri 16 percheziţii domiciliare în judeţele Hunedoara, Sibiu şi Timiş, fiind căutate 35 de persoane, printre care se află medici şi farmacişti, suspectaţi de evaziune fiscală prin completarea în fals a sute de reţete cu medicamente, în special oncologice.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, medicii şi farmaciştii fac parte dintr-o grupare, care a obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscala şi spălare de bani, în domeniul farmaceutic.

Sunt percheziţionate atât locuinţele suspecţilor, cât şi 4 farmacii şi 2 la cabinete medicale.

DIICOT susţine că, în perioada 2010 - 2012, doi medici din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara - Secţia oncologie au completat în fals sute de reţete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante (substanţe cu valori mari), pentru pacienţi cu afecţiuni oncologice, aflaţi în tratament.

Reţetele au fost predate liderilor grupării şi depuse ulterior spre decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăţi comerciale care deţin farmacii în municipiile Hunedoara şi Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei.

În baza înţelegerii, medicii primeau de la reprezentanţii farmaciilor diverse sume de bani în funcţie de cantitatea de medicamente prescrisă, ce urma să fie decontată.

Membrii grupării au disimulat provenienţa sumelor de bani astfel încasate, prin înregistrarea acestora ca împrumuturi din partea asociaţilor firmelor deţinute.

De asemenea, au înregistrat în evidenţele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive, din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise şi decontate ilegal, de la alte societăţi comerciale înfiinţate în acest scop.

Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi în realitate activele şi arhiva.

Pentru a influenţa rezultatul cercetărilor, membrii grupării au modificat în repetate rânduri evidenţele contabile şi actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză.

De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantităţi de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depăşeşte suma de 11 milioane lei.

Acţiunea este efectuată cu sprijinul BCCO şi SOS Timişoara, cu suportul tehnic şi informativ asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara vor fi conduse în vederea audierii 35 de persoane, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale după audierea membrilor grupării.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

un tantalau

Acum 9 ani

din aceasta cauza directori si-au dat demisia cu citeva zile inainte ..deci sa rasuflat la sibiu .
Raspunde

#

Acum 9 ani

Cum adica, unii medici sunt hoti? Credeam ca ei vindeca oameni.
Raspunde

Un sibian

Acum 9 ani

Foarte bine ca se face curatenie in randul medicilor.cautati psihiatrele care fac pensionari pe 500 euro si modifica rezultatele de la CT pe scanner pentru a incadra pacientului in handicap. sa cautati cate retete false au scris si a este infra toate care au lucrat si la Medias au retete decontate de casa de asigurari si au cumparat mercedesuri si pensiuni cu banii statului. Medici tineri nu au loc in spitale de casete 2 hate situ else cine.
Raspunde

Un sibian

Acum 9 ani

Foarte bine ca se face curatenie in randul medicilor.cautati psihiatrele care fac pensionari pe 500 euro si modifica rezultatele de la CT pe scanner pentru a incadra pacientului in handicap. sa cautati cate retete false au scris si a este infra toate care au lucrat si la Medias au retete decontate de casa de asigurari si au cumparat mercedesuri si pensiuni cu banii statului. Medici tineri nu au loc in spitale de casete 2 hate situ else cine.
Raspunde

#

Acum 9 ani

Cei diagnosticati cu cancer pot gasi o posibila ameliorare in produsele bazate pe ciuperca Ganoderma lucidum. Lasati un numar de telefon la adresa de e-mail ganodermasibiu @gmail.com si va vom contacta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus