Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sibiul a castigat duelul cu Brasovul. La handbal

În plină forfotă pentru alegerea Capitalei de Regiune, Sibiul și Brașovul și-au întins mâna, prin două reprezentante, pe parchetul sălii Transilvania. HC Sibiu și CS Rom-Cri Brașov s-au întâlnit, miercuri, 10 aprilie, în Sala Sporturilor din oraș, pentru un meci de divizia B EuroRegiunea Centru la handbal masculin. A câștigat Sibiul!

Handbaliștii antrenați de Matei Damian și Dan Sitterli s-au impus, fără prea mari emoții, în fața colegilor de regiune, cu scorul de 29-22.

În primele 12 minute de joc, pe teren s-a aflat doar o echipă, cea din Sibiu. Ajutați și de portarul Gabriel Șofronici, aflat în zi de grație, sibienii conduceau după primele 10 minute cu 6-0. Cu cele două lovituri de la șapte metri parate în primul sfert de oră, cărora li se adaugă cel puțin alte cinci-șase parade de excepție, Șofronici a fost omul primei reprize. Scorul a evoluat, ulterior, de la 6-1 la 11-4, ca la ultimul fluier al primului act tabela să indice 12-7 pentru Handbal Club Sibiu.

Repriza a doua

În partea a doua s-a jucat, în linii mari, după scenariul primei jumătăți de oră: sibienii, atenți în apărare și rapizi pe contraatac, iar brașovenii inexacți pe faza defensivă și lipsiți de luciditate în atac. Totuși, Rom-Cri Brașov s-a apropiat la trei lungimi(n.r. – 13-10, minutul 33). Însă, din acel moment handbaliștii din Sibiu au impus o diferență de cinci, șase și chiar opt puncte. Scorul a evoluat de la 18-12, în minutul 40, la 24-16 sau 27-19, în finalul întâlnirii. Partida s-a terminat cu scorul de 29-22 pentru sibieni, care rămân pe poziția secundă a clasamentului.

Principalii marcatori:

Sibiu: Bogdan Răzvan(8 goluri), Robert Voica(7), Cosmin Demian(5).

Brașov: Cătălin Bojian(4), Remus Matei și Petru Stroe(3).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus