Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu organizează sub egida Dialogurile ULBS conferinţa „Sibiul şi regionalizarea administrativă: perspective şi oportunităţi”.
Evenimentul va avea loc în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept, Calea Dumbrăvii Nr. 34, în data de 24 aprilie, ora 15:00 și beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, al Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi al Primăriei Municipiului Sibiu.
Printre invitații conferinței se numără conf. univ. dr. Daiana Vesmaş și asist. univ. drd. Ana Suciu care vor vorbi despre modele de administraţie publică regională în Europa; prefectul Ovidiu Sitterli, președintele CJ, Ioan Cindrea, și secretarul CJ, Iordan Nicola, care vor prezenta perspectivele regionalizării administrative a României – obiective, avantaje şi dezavantaje; Eugen Străuţiu cu un discurs despre rolul administrativ al Sibiului în cursul istoriei; precum și un susținător consacrat al Sibiului- Emil Hurezeanu.
”Scopul conferinței este ca prin ideile puse în dezbatere să putem contribui la clarificarea unor opţiuni strategice privind reorganizarea administrativă a României”, spun organizatorii.
Evenimentul va avea loc în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept, Calea Dumbrăvii Nr. 34, în data de 24 aprilie, ora 15:00 și beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, al Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi al Primăriei Municipiului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Cindrea , Emil Hurezeanu , Consiliului Județean Sibiu , Lucian Blaga , Primăriei Municipiului Sibiu , Eugen Străuțiu , Daiana Vesmaş , Ovidiu Sitterli , Roxana Suciu , Calea Dumbrăvii Nr , Aula Magna , Iordan Nicola
Vizualizari: 567
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Newman
Acum 2 ore
Florin alexandru
Acum 3 ore
@bastiu