Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Pastele, altfel: concursuri cu butuci sau cu cai

Au mai rămas câteva zile până la Paști și oamenii nu se pregătesc doar cu post, cu coșuri de ouă roșii și bucate tradiționale, ci din loc în loc, sau mai ales din sat în sat se respectă se mai respectă „ritualul obiceiurilor păstrate de la bătrâni”. Unii fac concursuri un pic mai ciudate, dar inspirate din câte o legendă, alții doar îți mai aduc aminte și oftează cu gândul la vremurile “bune și simple” de altădată.

În zonele în care se mai păstrează obiceiul stropitului, tinerii merg la fete cu parfumuri scumpe sau fac o simplă vizită pentru a gusta o felie de cozonac și un pahar de vin, dar în urmă cu 50 de ani, feciorii - cum erau cunoscuți băieții neînsurați și care mergeau cu stropitul - purtau la ei sticle și batiste parfumate cu apă de trandafir sau de levănțică, preparată special de surori sau de mamă pentru vizita de Paști. În alte zone tinerii își măsura puterea înainte să deschidă “hora din mijlocul satului”, cu concursuri de aruncat bușteni sau întreceri cu caii.

Jocul cu ouăle

“Cu mulți ani în urmă Paștele era altfel la noi. Ne strângeam toți pe o pajiște sau în curtea unor oameni care avea mai mulți copii și după ce ciocneam ouăle începeam să ne întrecem în dibăcie. Puneam ouăle în iarbă sau le fixam într-o gaură în pământ și aruncam în ele cu pietricele rotunde. Fiecare își lua acasă ouăle pe care le nimerea. Și erau frumoase ouăle și pe atunci, chiar dacă le coloram în foi de ceapă sau în muguri și felii de sfeclă roșie. Acum copiii se mai joacă prin câte o curte, dar nu mai e ținut obiceiul ca pe vremuri”, își amintește tanti Mărioara din Sadu.

În Alțâna oamenii povestesc că tot concursurile erau cele care marcau Paștele. Băieții neînsurați aduceau bușteni din pădure și trasau un cerc în care intrau și încercau să își dovedească puterea, aruncând bușteanul cât mai departe în afara cercului. Fetele purtau ie nouă sau una pe care “se coseau câțiva puișori sau motive florale” și așteptau să fie luate la horă, știind că cel care le va invita la joc ar putea fi cel cu care vor face nuntă în toamnă, la culesul viilor.

“Erau necăjiți oamenii la sate acum 50 de ani, dar parcă de Paști era ceva pe masa fiecăruia. Țin minte că bărbații beau atunci mai ales vin roșu și nu alte băuturi, iar când mergeam prin sat, la orice răscruce de drum, unde era o fântână sau o creplă cum îi mai spuneam noi, băieții ne așteptau și ne udau cu câte o cană cu apă ca să fim curate tot restul anului. Apoi în fiecare familie, după ce se mânca drob și ciorbă de miel sau ce mai făcea omul în casă, ciocneam și noi ouă, dar mereu primul care ciocnea era cel mai bătrân din casă, apoi urmau ceilalți”, povestește Ana Sîn, din Merghindeal.

Pomul de Paște și lumânarea care nu se stinge

În Gura Râului, prin Brădeni sau Rășinari copiii împodobesc crenguțe de măr înflorit cu ouă colorate, iar în alte localități Paștele nu poate fi întâmpinat cum se cuvine dacă gardul și pomii din fața porții nu sunt vopsiți cu var. La marginea județului mai sunt încă sate în care morții sunt cinstiți cu mâncare și vin, lăsate pe bancă în curte.

“De când eram mică știu că ne întorceam de la Înviere cu lumină și puneam lumânarea în mijlocul mesei, unde rămânea aprinsă vreme de trei zile și la lumina ei ne spunea Hristos a înviat!”, își amintește și doamna Mia, din Alțâna.

Și astăzi fetele care vor să își afle ursitul, încă se spală de față cu apă rece în care au  pus busuioc și un ou roșu. La fel ca udatul sau pregătirea unor dulciuri ca pasca și cozonacul, cele câteva obiceiuri care încă se mai păstrează, îi fac pe cei care își aduc aminte și pe cei care peste câțiva ani vor uita, să sărbătorească împreuna Învierea Domnului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus