Faza finală a celui mai important concurs de rock din România – Wacken Metal Battle – se va desfășura, pentru al treilea an consecutiv, în Sibiu. Joi, 16 mai, vor urca pe scenă cele patru formații declarate învingătoare în faza semifinalelor - God (Iași), L.O.S.T. (București), Sanctuar (Timișoara) și Whispering Woods (Cluj-Napoca).
”Ne bucurăm că avem ocazia să ne aflăm din nou pe scena din Sibiu, în încercarea de a fi cei ce vor reprezenta România la finala mare de la Wacken și promitem că vom depune toate eforturile pentru a convinge că merităm cu prisosință acest lucru. Această încercare va fi foarte grea, dat fiind că vom concura alături de unele dintre cele mai bune trupe din țară, ceea ce sperăm că se va concretiza într-un spectacol de excepție pentru public și juriu. Oricum, oricine va câștiga concursul va trebui să ducă cu ei la Wacken spiritul românesc, să arate că România poate însemna ceva pe plan muzical la nivel internațional, iar inimile și urările celor rămași acasă îi vor însoți” a declarat Gelu Lăpușneanu, chitarist în trupa ieșeană God.
Fiind inspiraţi de “vitejia măreţilor daci, sau alimentaţi de spiritul voievozilor de altădată cu care naţiunea se mândreşte”, muzica celor de la GOD zugrăveşte în versuri tablouri de pe câmpul de luptă şi comemorarează ilustre figuri istorice din timpuri de legendă. Compusă din muzicieni de seamă, care la rândul lor au în spate activităţi în domeniul muzical, trupa este stabilită în Iaşi.
Încă de la începuturi, împreună cu alte câteva trupe remarcabile din România, au acutizat mişcarea scenei metal, acest fapt concretizându-se, în decursul activităţii lor constante, în numeroase premii importante obţinute la concursurile la care participau. Debutul entuziast, prestaţiile merituoase, talentul şi compoziţiile renumite, au conlucrat la scoaterea pe piaţă a 5 promo-uri şi 5 albume, dintre care ultimul, “Forefathers”, se află în pragul finalizării, fiind un material care reprezintă esenţa concertelor live susţinute de trupă.
Concursul Wacken Metal Battle se adresează tinerelor trupe de rock, formaţia din România declarată câştigătoare în finala de la Sibiu având şansa de a urca și reprezenta țara noastră pe scena celui mai mare festival de muzică rock din lume: WACKEN OPEN AIR, eveniment care se desfăşoară anual în orășelul Wacken, în Germania, şi se bucură de participarea a aproximativ 80.000 de spectatori din întreaga lume.
Până acum formaţiile care au reprezentat România în finala internaţională de la Wacken au fost: X-plod (2009), Altar (2010), Bucovina (2011) şi Gothic (2012).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gelu Lăpușneanu , Concursul Wacken Metal Battle , Whispering Woods , Wacken Metal Battle Romania
Vizualizari: 644
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Newman