”Săptămâna aceasta ajungem în Mediaș și sperăm să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre locuitorii acestui oraș”, anunță Ioan Ciolan, fondatorul și directorul general al Ambient. Compania pe care o conduce va organiza miercuri, 15 mai, o serie de evenimente la Mediaș, în cadrul Caravanei Ambient. Evenimentele sunt organizate cu ocazia primilor 20 de ani de existență ai societății sibiene. ”Anul acesta este unul foarte important pentru Ambient: este anul în care aniversăm două decenii de activitate de succes în România. Succesul nostru este și succesul partenerilor, furnizorilor, clienților și echipelor noastre și, tocmai din acest motiv, am considerat de cuviință să organizăm această Caravană, care să ne permită să ne întâlnim cu ei, să le mulțumim pentru sprijin și să petrecem împreună”, mai spune Ioan Ciolan.
Caravana aniversară Ambient include 28 de evenimente, în 12 orașe. Primul eveniment a avut loc la Sibiu, luna trecută – concertul cu Voltaj din Piața Mare.
La Mediaș, doi clienți ai societății sibiene vor fi aleși drept câștigători a două renovări, în cadrul concursului organizat de Ambient. Caravana va ajunge la Mediaș pe 15 mai, zi în care petrecerea câmpenească este organizată în centrul comercial de pe strada Șoseaua Sibiului, nr. 55.
- ”Caravana Aniversară Ambient 20 ani a trecut până acum prin orașele Sibiu, Cluj-Napoca, Sighișoara, Târgu Mureș, Gheorghieni, Baia Mare și Bistrița, se desfășoară în perioada aprilie-mai, și se pregătește să plece spre Alba-Iulia, iar mai apoi către celelalte orașe în care există centre comerciale Ambient”, comunicat de presă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Ciolan , La Mediaș , Piata Mare , Târgu Mureș , Șoseaua Sibiului , Baia Mare , Caravana Aniversară Ambient , Caravanei Ambient
Vizualizari: 507
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 9 ore
John S
Acum 9 ore
Emil
Acum 11 ore
Nustiu
Acum 11 ore
Leonard