Sâmbătă,
26.11.2022
Innorat
Acum
4°C

Noaptea Europeana a Muzeelor la Muzeul Astra din Sibiu

Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, a ajuns la a IX-a ediţie şi anul acesta va fi sărbătorită în 18 mai, împreună cu Ziua Internațională a Muzeelor.

Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu sărbătoreşte cele două evenimente în cadrul proiectul "Noaptea Muzeelor în 4 acte: Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu", coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România. În cele patru oraşe vor fi disponibile hărţi tipărite cu muzeele participante care, de asemenea, vor fi încărcate şi pe site în format electronic.

În noaptea de 18 mai, muzeele din judeţul Sibiu îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii diversificate şi alte evenimente speciale. Pentru a-şi stabili mai uşor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați, în premieră, să folosească harta cu programul Nopții Muzeelor în Sibiu.

Muzeele săteşti, colecţiile particulare, colecţiile bisericeşti care s-au înscris în circuitul de vizitare 18 mai şi care îşi aşteaptă vizitatorii, între orele 18:00-01:00, sunt: Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului din Alţâna, Muzeul de Istorie Valea Hârtibaciului din Agnita, Muzeul Cetate din Axente Sever, Palatul Brukenthal Avrig, Muzeul Orăşenesc din Avrig, Abaţia Cisterciană de la Cârţa, Muzeul etnografic „Badea Cârţan”din Cârţişoara, Colecţia Muzeală a Armenilor din Transilvania, Dumbrăveni, Casa memorială „Hermann Oberth” (secţie teritorială a Muzeului Naţional al Aviaţiei Române) din Mediaş, Colecţia muzeală Casa Gazelor Naturale (prin Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A.) Mediaş, Colecţia de Obiecte Bisericeşti de pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Movile, Centrul cultural memorial „dr. Gheorghe Telea Bologa” din Nou Român (aflat în patrimoniul Complexului Naţional Muzeal ASTRA), Colecţia muzeală etnografică „Anuţa şi Aurel Achim” din Ocna Sibiului, Muzeul Energetic Sadu I (aflat în patrimoniul Sucursalei Hidrocentrale) Sadu, Colecţia particulară „profesor Irimie Lucia” din Sălişte, Muzeul Culturii Săliştene din Sălişte, Muzeul Parohial din Sălişte, Muzeul Silviculturii - Ocolul Silvic Valea Cibinului Sălişte, Muzeul de Icoane pe sticlă „preot Zosim Oancea”, din Sibiel, Colecţia particulară „Ogrean Ana” (cu atelier de creaţie) din Veştem.

Caravana Noaptea Muzeelor 2013

Caravana Noaptea Muzeelor - 2013 va fi organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor şi a Nopţii Europene a Muzeelor, pornind din Muzeul Civilizaţie Populare Tradiţionale ASTRA şi valorificând colecţiile muzeale orăşeneşti, parohiale şi săteşti pe traseul Sibiu - Avrig - Cârţişoara - Nou Român - Cârţa - Sibiu.

La întoarcere vor fi vizitate expoziţiile Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” şi ale Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”

Program:

 ora 17:00 - Sibiu Muzeul Civilizaţie Populare Tradiţionale ASTRA

 ora 18:00- Avrig - Palatul Brukenthal, Muzeul orăşenesc Avrig

ora 21:00- Cârţişoara - Muzeul Etnografic „Badea Cârţan”

ora 22:00- Nou Român - Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa”

 ora 22:30 - Cârţa - Abaţia Cisterciană de la Cârţa

 ora 24:00- Sibiu - Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”şi Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”

MUZEUL DE ETNOGRAFIE UNIVERSALĂ „FRANZ BINDER” (Casa Hermes, Piaţa Mică nr. 11),

orar: 2000 - 0100 Expoziţia de bază Din cultura şi arta popoarelor lumii, cu piese etnografice de pe alte continente datând din secolul al XIX-lea, mumia egipteană cu sarcofag pictat veche de 2000 de ani (Perioada Ptolemaică târzie), prezentări vizuale şi narative despre colecţiile muzeului.

Expoziţiile temporare „Matsuri” şi „Kagura”. Sărbători şi dansuri sacre în Japonia. Fotografii de prof. univ. dr. Angela Hondru, cu răspunsuri la întrebări din partea autoarei, şi Către Ţara Soarelui Răsare, expoziţie colectivă de origami şi arte plastice. 2030.

Concert susţinut de grupul EINUIEA, cu influenţe din muzica şi cultura niponă

 MUZEUL DE ETNOGRAFIE SĂSEASCĂ „EMIL SIGERUS” (Casa Artelor, Piaţa Mică, nr. 21),

orar : 2000 – 0100 Expoziţia Strădaniile colecţionarului. Pasiuni… amintiri… idealuri… cărţi… obiecte... este dedicată etnografului şi colecţionarului transilvănean Horst Klusch, cel ce a colecţionat de mai bine de jumătate de secol obiecte în mod ştiinţific, care după ce şi-au găsit folosinţa în gospodărie, au fost salvate şi au fost integrate în mod ierarhic în alte structuri valorice. Colecţia nu înseamnă numai obiecte de ceramică, ci şi valoroase pipe din spumă de mare, candelabre şi alte piese din alamă, mobilier pictat, diferite obiecte confecţionate din cupru, cositor sau fier, fiare de călcat, obiecte din sticlă, icoane pictate pe sticlă. Vizită ghidată la ora 20:30.

Tot la Casa Artelor, în acest an, de Noaptea Europeană a Muzeelor, un fişier PPT care conţine imagini şi scurte prezentări ale colecţiilor şi muzeelor rurale din România va rula în mai multe muzee de importanţă naţională şi regională. Materialul este realizat de Aurelia Duţu - Institutul Naţional al Patrimoniului (fost CIMEC) şi face parte din strategia propusă de Ministerul Culturii pentru promovarea colecţiilor rurale cu prilejul manifestarilor din Noaptea Europeană a Muzeelor.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Pădurea Dumbrava, nr. 16-20)

Orele: 11:00 - 01:00

La cea de a 50 a aniversare, cea mai mare expoziţie etnografică în aer liber din Europa se destăinuie, iar sibienii sunt aşteptaţi să descopere comorile din Casa din Şimon (ora 12:00), să descifreze tainele lui Greuceanu la teatrul de umbre şi strădaniile Greierului aproape faimos printr-o poveste a Teatrului Gong 20:30-22:00). Apoi va urma Fanfara Gypsy Airlines (orele 21:00 – 22:00) şi programul va fi completat cu folclorul Mărginimii Sibiului, Văii Târnavelor şi Olteniei, la scena de pe lac (orele 19:30– 20:30).

Ora 11:00 - Vernisaj Casă Şimon

Târgul de ţară (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului)

Orele: 13:00 - 01:00 - Maraton gastronomic transilvănean În cadrul spaţiului dedicat gastronomiei tradiţionale, Complexul Naţional Muzeal ASTRA propune un parcurs al Transilvaniei prin intermediul gustului. Ediţia specială a Târgului de ţară devine un adevarat maraton al mâncărurilor tradiţionale, parcurgând jaloanele diverselor etnii care compun peisajul specific transilvănean. 

Orele: 21:00 - 22:00 Concert Fanfara Gypsy Airlines din satul Zece Prăjini (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de Ţară) În satul Zece Prăjini din Iaşi se întâmplă un fenomen extraordinar la nivel european: toată populaţia masculină cântă la cel puţin un instrument muzical, fie el bariton, trompetă, saxofon sau clarinet. Muzicanţii sunt grupaţi în fanfare sau tarafuri, toţi câştigându-şi experienţa la petreceri private sau la concerte în ţară şi străinătate. Este rândul celor tineri să răspândească priceperea lor în arta muzicii. Cântecele Fanfarei Gypsy Airlines au influenţe din muzica tradiţională din Balcani, este ritmată, potrivită pentru publicul tânăr la ani şi la suflet prezent la Maratonul gastronomic.

Scena de pe lac:

Orele: 19:30 - 20:30

Spectacolul de muzică populară va fi susţinut de şase tineri interpreţi de muzică populară, elevi şi absolvenţi ai Şcolii Populare de Artă şi Meserii „Ilie Micu” Sibiu, clasa Mariana Anghel - Ionela Sterp, Iulia Banciu, Ion Chiş, Mariana Jianu, Ancuţa Costea şi Ilie Dura, îmbrăcaţi în costume populare autentice. Tinerii rapsozi, laureaţi la renumite concursuri naţionale, vor interpreta melodii din zonele etnografice: Mărginimea Sibiului, Valea Târnavelor şi Oltenia.

Orele: 21:30 – 22:30 Proiecţie film Satul de demult în Muzeul ASTRA (film de Dumitru Budrala)

 Etno Tehno Parc aflat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Orar : 20:30 – 22:30

Ora 2030– 2130

Teatrul GONG pentru Copii şi Tineret din Sibiu prezintă, la Etno Tehno Parc, spectacolul Greierele aproape faimos, spectacol muzical inspirat din fabulele scriitorului francez Jean de la Fontaine. Copiii vor fi încântaţi de marionete, personaje, precum şi de atmosfera veselă a spectacolului.

Ora: 21:30 – 22:30 Proiectul educaţional Obiect şi Poveste. Teatru de Umbre la Muzeul ASTRA se adresează elevilor între 12-18 ani, datorită interesului crescut al acestui segment de vârstă pentru implicarea voluntară în munca de creaţie, jocului de rol şi asumarea responsabilităţilor în grupul de lucru dar şi studenţilor Departamentului de Artă Teatrală Sibiu care se vor implica în acest proiect, alături de cadrele didactice care îi coordonează. Patrimoniul material şi imaterial va fi pus în valoare prin crearea, de către cei 15 elevi implicaţi în proiect, a piesei de teatru Greuceanu la Etno Tehno Parc. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Tag-uri: Etnografie Universală , Hermann Oberth , Casa Gazelor Naturale , Iulia Banciu , Mărginimii Sibiului , Ilie Micu , Dumbrava Sibiului , Ocna Sibiului , marginimea sibiului , Piața Mică , Noaptea Europeană , Muzeul Etnografic , Reţeaua Naţională , Mariana Jianu , Institutul Naţional , Pădurea Dumbrava , Muzeul Interetnic , Casa Hermes , Dumitru Budrala , Teatrului Gong , Complexul Naţional Muzeal , Societatea Naţională , Vaii Hartibaciului , Axente Sever , Emil Sigerus , Ministerul Culturii , Baia Mare , Muzeului Naţional , Angela Hondru , Văii Târnavelor , Palatul Brukenthal Avrig , Badea Cârțan , Palatul Brukenthal din Avrig , Ziua Internațională , Horst Klusch , Gaze Naturale Romgaz , Nopții Muzeelor , Ion Chiş , Dorin Zosim Oancea , Nou Român , Colecția Muzeală , Zilei Internaționale , Noaptea Muzeelor , Valea Târnavelor , Casa Artelor , Zece Prăjini , Bisercii Sfântul Nicolae , Complexului Național Muzeal , Școlii Populare , Etnografie Săsească , Muzeul Orăşenesc Kornwestheim , Etno Tehno Parc , Către Ţara Soarelui Răsare , Franz Binder , Ancuța Costea , Centrul Cultural Memorial , Mariana Anghel , Caravana Noaptea Muzeelor , Artă Teatrală Sibiu , Perioada Ptolemaică , Gheorghe Telea Bologa , Muzeul Culturii Săliştene , Ionela Sterp , Ilie Dura , Muzeul Parohial , Muzeul Cetate , Abația Cisterciană , Nopţii Europene , Aurel Achim , Aurelia Duţu , Aviaţiei Române , Concert Fanfara Gypsy Airlines , Cântecele Fanfarei Gypsy Airli , Expoziţia Strădaniile , Irimie Lucia , Istorie Valea Hârtibaciului , Muzeul Energetic Sadu , Muzeul Silviculturii , Obiecte Bisericeşti , Ogrean Ana , Sibiu Muzeul Civilizaţie Popul , Sucursalei Hidrocentrale , Vernisaj Casă Şimon

Vizualizari: 1269

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus