Echipa de juniori D a Clubului FC Interstar Sibiu este, matematic, noua campioană județeană, după ce acum două week-end-uri a bifat cea de-a 17-a victorie din tot atâtea meciuri. Pe lângă faptul că sunt neînvinși în această ediție de campionat, elevii pregătiți de Daniel Murășan au reușit și un golaveraj demn de invidiat chiar de formațiile mari: 105-6.
Viitorii fotbaliști sunt cu toții din județul Sibiu, existând un amestec prosper, din câte se pare, între cei din oraș și alții care bat drumurile din Hamba, Șura Mare, Racovița sau Agârbiciu. În total 24 de copii născuți în anul 2000.
Educație, familie și fotbal
A fi într-un colectiv îți creează din start o serie de conexiuni cu ceilalți, se stabilesc rapoarte și relații. Însă, un copil la 12-13 ani are nevoie de îngrijire suplimentară și afecțiune, chiar dacă practică un sport precum fotbalul, care are tendința de a fi, pe alocuri, dur. Potrivit antrenorului Murășan, nu de puține ori a fost pus în situația de a fi prieten și psiholog pentru jucători. Dacă la cei mai mici au existat, arareori, probleme școlare minore, antrenorul mărturisește că la grupele mai mari s-a confruntat cu dileme „legate de fete”.
În ceea ce privește motivarea micuților fotbaliști, ei bine, aceasta este îngreunată de faptul că în Sibiu nu există o echipă de seniori către care juniorii să aspire. „Îi motivez greu, dar atmosfera pe care ei au întâlnit-o aici, la club, prietenia care îi leagă, mai ales atmosfera creată de părinți în jurul echipei îi motivează foarte mult. Ei trebuie să înțeleagă, și cred că au făcut-o, că pe lângă fotbal, aici au multe de învățat. Întotdeauna jucătorii au întâlnit în noi un sprijin. Poate mai important decât profesorii sau unii dintre părinți, nu pentru că nu ar putea să îi sprijine, ci pentru că, efectiv, le este rușine să le adreseze anumite întrebări, care, față de noi, sunt întrebări normale. Probleme legate de fete, de exemplu”, povestește Daniel Murășan, antrenorul Juniorilor D.
Talente sunt, infrastructură nu prea
Din cele 24 de suflete care visează să ajungă mari fotbaliști, antrenorul pune mâna în foc pentru cel puțin trei. Nu îi nominalizează, pentru că „și-ar lua-o în cap”, însă spune că numărul poate crește dacă se continuă munca. „Dacă sunt copii ascultători și muncitori ca până acum, eu pariez că minimum trei pot să ajungă fotbaliști profesioniști și să își câștige existența din fotbal”, subliniază Murășan.
Nu e deloc uimitor, dat fiind că, potrivit omului cu ochiul format, Sibiul „colcăie” de „talente reale la toate nivelurile de vârstă”. Tocmai de aceea, cel puțin la nivel de juniori, județul stă foarte bine. Însă, meritul este al antreorilor care își fac treaba foarte bine și al „copiilor care iubesc fotbalul și care vin în continuare, deși știu că nu au unde să joace mai departe”.
Cea mai mare problemă, însă, este tot la nivel de infrastructură. „ Sunt o mulțime de jucători talențai, la nivel de oraș. Să dea Dumnezeu să fie sprijiniți mai mult, din toate punctele de vedere. De e duce noi lipsă, știm foarte bine. Infrastructura, bazele sportive ne omoară. Sunt puține și de calitate proastă, față de alte orașe. Dar, asta nu înseamnă că nu avem potențial ca să le dezvoltăm sau că nu avem potențial uman pe care să îl valorifică. Există, dovadă că mergem la turnee, atât noi, cât și alții. Mergem, ne luptăm, ajungem în elita fotbalului juvenil din țară, dar, undeva, ceva se scurtcircuitează. Trebuie văzut aici, pe plan local, de ce!”, adaugă Daniel Murășan.
Turneul zonal, săptămâna aceasta
După câștigarea „județeanului”, Interstar Sibiu s-a calificat automat la turneul zonal al juniorilor D, din perioada 21-24 mai 2013. Adversarele sibienilor sunt CSȘ Târgoviște, reprezentantă a județului Dâmbovița, Alro Slatina, din județul Olt, și AS Unirea Tarlungeni, din Brașov. Până la data scrierii acestui articol, nu se decisese locația „zonalului”, competiția acerbă ducându-se între Brașov și Sibiu. Însă, cu certitudine, primele jocuri din cadrul turneului vor avea loc în data de 21 mai.
FC Interstar Sibiu (Juniori D):Raul Baila, Iulian Muntean-portari,Răzvan Lungu, Rareș Lacau, Sorin Ivan, Carlos Scarlat, Răzvan Iuga, Cătălin Puia, Andrei Banea, Andrei Stan, Rareș Răulea, Marius Anghel, Nicolae Mureșan, Fabian Gross, Adrian Pantiru, Andrei Doda, Andrei Stanciu, Paul Cucias, Flavius Dancu, Robert Szegedi, Angelo Pascu, George Stoia, Bogdan Monda și Vlad Sirbu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Interstar Sibiu , Șura Mare , Alro Slatina , Daniel Murăşan , Carlos Scarlat , Andrei Doda , Alexandrei Stan , Iulian Muntean , Bogdan Monda , Unirea Tărlungeni , Cătălin Puia , Adrian Pantiru , Marius Anghel , Nicolae Mureşan , Paul Cuciaş , Darius Andrei Stanciu , Rareş Raulea , Raul Băilă , Răzvan Lungu , Robert Szegedi , Rareş Lăcău , Răzvan Iuga , Vlad Sîrbu , Andrei Banea , Angelo Pascu , Flavius Dancu , George Stoia , Sorin Ivan , Fabian Gross
Vizualizari: 1286
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Ada
Acum 2 ore
Ioan Rotar
Acum 3 ore
Rotar
Acum 4 ore
EVREU