Un turist german în vârstă de 42 de ani a murit aseară în apropiere de Păltiniș, în timp ce se plimba împreună cu familia. Turiștii au fost surprinși de o furtună puternică pe un traseu montan marcat, cu toate că plecaseră pe o vreme superbă din stațiune.
Echipajele de urgență au primit apelul familiei aseară și nu știau în ce stare îl vor găsi pe bărbat. Chiar dacă Sibiul se afla sub cod galben de furtună, turiștii – 5 adulți și 3 copii – au plecat la plimbare în timp ce afară era soare și o temperatură numai bună de plimbare. Așa cum deseori se întâmplă la munte, furtuna a lovit din senin. O ploaie rece și abundentă i-a surprins pe turiști pe potecă. Grindina a început să cadă cu furie, iar temperatura a scăzut brusc. Bărbatul, cetățean german plecat de mulți ani din România, s-a oprit să-l schimbe pe fiul său în vârstă de 2 ani, moment în care a căzut fulgerat.
Familia a apucat să sune la 112, iar salvamontiștii sibieni au plecat imediat în ajutorul turiștilor care se aflau la o altitudine de 1900 de metri. “Vremea era foarte rea, când am ajuns în golul alpin. Ploua, era frig, pe jos era grindină. Femeile și copiii erau în stare de șoc, uzi până la piele și în hipotermie. Nu se rătăciseră, erau pe potecă, însă nu se mai puteau mișca de acolo”, spune șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.
Din păcate, când au ajuns echipele de salvatori, bărbatul era deja mort.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Adrian David , Salvamont Sibiu
Vizualizari: 523


Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Alex
Acum 56 minute
Marius
Acum 1 oră
Anomis
Acum 1 oră
Oraș interzis pietonilor
Acum 1 oră
Teodor