Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Turcan dupa respingerea amendamentului de 5% pentru Educatie: De neinteles

Respingerea amendamentului la Constituţie, referitor la finanţarea educaţiei, este cea mai clară dovadă a dezinteresului manifestat de USL faţă de învăţămantul românesc susține deputatul PDL Raluca Turcan într-o postare pe blogul său. ”Un prag minim de 5% în Constituţie ,ca alocare pentru educaţie şi cercetare, ar fi fost garanţia scoaterii din sărăcie a generaţii de copii din mediul rural sau de la periferia oraşelor care, în prezent, nu au şansa unei educaţii de calitate. Dar, desigur că, Victor Ponta, falsul socialist din fruntea PSD, nu este interesat decât de propria familie. Educaţia este cel mai puternic instrument pentru competitivitatea economică a generaţiilor care vin”, mai spune Turcan pe blogul său. 
Pentru deputatul PDL lipsa de reacție a liberalilor în această problemă este de neînțeles. ”Este de neinţeles şi refuzul liberalilor pentru a da o şansă unei creşteri puternice a competivităţii, prin educaţie. Este o ruşine că USL s-a ocupat să-şi rezolve propriile probleme politice prin textul Constituţiei, nerezolvând însă nicio chestiune cu impact asupra vieţii românilor”, a mai scis Turcan. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 203

Comentarii

10 comentarii

brrrrrrrr

Acum 12 ani

nici noi nu am inteles cum ai facut cariera politica in sibiu datorita felatziilor aplicate dl. stolojan transo dar uite k se poate.
Raspunde

ups

Acum 12 ani

cine tzia injectat botox asa nasol?aricii amatori de la polisano?te au umflat k la carte soldoveanco
Raspunde

pcr

Acum 12 ani

lasa-ne sau boc a dat 10% si nu mai stim noi? asa gargara ieftina e tipica pdl-ulu.
Raspunde

unde \' s vremurile

Acum 12 ani

cand ato alocat 6% din PIB profesorii aveau salarii duble, iar elevii erau 15 - 20 intr - o clasa ? Abia astept sa va revotez ! P.S. : am mancat o ciuperca amanita citrina ; crezi ca delirez ? La Bot\'seni aveti?
Raspunde

victor ponta

Acum 12 ani

\"falsul socialist \"? Deci aici e \"buba \" lui? Parca este un guvern de stanga -deci diabolic ! Ralu \' ,ai mancat si tu ciuperci nerecomandate?
Raspunde

Uluitor

Acum 12 ani

Esti deputat second -hand, dar dai din gura si din fund non stop. Esti culmea nesimtirii. Mars din Sibiu
Raspunde

dorul

Acum 12 ani

Botosanilor...De fapt faci un mare deserviciu judetului tau absolut onorabil care te - a si rejectat !
Raspunde

Ciuf

Acum 12 ani

Nu degeaba statisticile spun ca in Sibiu sunt cei mai multi handicapati din tara. E de-ajuns sa citesti comentariile e mai sus si totul e clar.
Raspunde

unu

Acum 12 ani

si cu roberta cum ramine alo DNA asta a fraudat votu la legea pensilor dar vad ca astia de sunt la cascaval acum au uitat de ce ia votat lumea vad ca s-au coabitat se vede tot mai clar faptu ca totii indiferent cum se numesc sunt la fel dar mai vin alegeri inca 2 ani trec repede si inca o veste inbucuratoare de la 1 iulie se scumpesc gazele si electricitatea cu 8 si respectiv 2 la suta si uite asa aia 4 la suta la pensii se transforma in - 24 la suta acum s-a vezi trai pe vatrai va multumim partid iubit
Raspunde

Vai de capul meu!

Acum 12 ani

Atata nesimtire cat are aceasta redistribuita nu am vazut.Fa,portocala stricata,v-ati batut joc de invatamant,de sanatate,de batranii acestei tari si acum ai tupeul sa-ti scoti mecla si sa barfesti.Pleaca din Sibiu macar sa nu-ti mai vad comentariile ipocrite,esti o rusine nationala!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus