E drept că rubrica noastră se cheamă “Loc de dat cu capul”, dar putemsă vă dăm și motive de dat cu capul: da, o să mai plouă. Cel puțin câteva zile.
Potrivit meteorologului Mihaela Stăncescu, se vor înregistra precipitații până în jurul datei de 4 iulie. Maximele din timpul zilei se vor situa în continuare sub normele perioadei, adică la valori de 19-23 de grade, față de cele normale pentru începutul verii, care ar însemna 26-27 de grade Celsius. Ploile vor cădea mai ales în timpul zilei.
Dacă asta vă mai încălzește cu ceva, ploile de anul acesta nu reprezintă un fenomen neobișnuit. Dacă media multianuală a cantităților de precipitații, pentru luna iunie, este de 101 litri, în dimineața zilei de 27 iunie, la Sibiu se înregistrau doar 88 de litri. A plouat ceva mai mult decât de obicei în luna mai, când meteorologii au măsurat 136 de litri, față de media multianuală, de 77,2 litri. Totuși, anul trecut în luna mai a plouat și mai abitir – s-au înregistrat, atunci, 171 de litri. “În mod normal, luna iunie este cea mai instabilă din an”, asigură meteorologul Adrian Suciu.
Specialiștii spun, așadar, că nu prea avem motiv să dăm cu capul, chiar dacă, vorba lui Topârceanu, “Plouă, nu se-ncurcă”. Partea însorită – și la propriu, și la figurat – a situației este că, odată cu a doua săptămână din luna iulie, lucrurile încep să se îndrepte. Ceea ce înseamnă, probabil, că ne putem programa și concediile. Cu o marjă de realizare de 60%, Centrul European de Prognoză anunță, pentru zona Transilvaniei, vreme apropiată de cea normală, pentru lunile iulie și august. Teperaturile maxime medii vor fi în jurul valorii de 30 de grade, iar ploile se vor situa ușor sub normă.
Potrivit meteorologilor sibieni, neobișnuite nu sunt ploile de anul acesta, ci vijeliile cu descărcări electrice, care apar din ce în ce mai des și cu tot mai multă intensitate. “La mijloc e și mâna omului. Defrișările, poluarea, insulele de căldură ale orașelor, toate contribuie la aceste fenomene, care vor deveni din ce în ce mai des întâlnite”, mai spune meteorologul Adrian Suciu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 390
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Satuldeprosti
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Lidia blajan
Acum 7 ore
Marius
Acum 8 ore
Asen