Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Zona Noua: Matei Leida si borseta “in care visam apropierea"

Ce este în capul tinerilor din ziua de astăzi? Nu cădem în păcatul generalizării, dar în capetele unora este multă poezie. De asta este posibil ca, la Sibiu, să fiinţeze un cenaclu de literatură, format exclusiv din tineri creatori.

Matei Leida, tânărul de 21 de ani din Cisnădie pe care Zona Nouă vi-l aduce astăzi în atenţie este membru al cenaclului din anul 2012. Poemele sale apar şi în revista Forum Studenţesc, din Timişoara. În prezent, este student la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, specializarea română-engleză.

II

stăteam întinşi lângă animalul mort
îl spălam de câteva ori pe zi
aveam o borsetă şi în fiecare dimineaţă
        ne aminteam să-l iubim
aveam o borsetă în care visam apropierea
                 aşa cum visezi corpurile învelite în staniol
ne-am dat seama din prima
atunci ne-am simţit plămânii pentru prima oară
       eram o statuie schiţam un zâmbet sardonic ne prefăceam
                 credeam că vom scăpa mai uşor
nu ştiam cum să reacţionăm altfel
       priveam în oglinda de la mână
                  nimeni nu privea în ochi pe nimeni
                 nici nu am fi avut cum
visam cu capul în borsete şi nu ştiam
am fi vrut să întrebăm nu ştiam cum să începem
        ne era foarte dor aveam memoria
fiecare ştia că se află undeva sau aşa ne închipuiam
era târziu şi niciunul nu s-ar fi încumetat să întrebe despre gesturi
când ne atingeam ne ruşinam câte o jumătate de oră
aşa înţelegeam noi să fugim departe
        era chiar un joc luam calea somnului şi
                  jumătate de oră însemna atât de departe în oraşe în care
                 puţini bărbaţi mai purtau mustaţă
memoria ni se împrăştia ca un zâmbet printre vertebrele unei femei
                ne falsifica amintiri atunci oamenii erau toţi la fel
                aveau gură şi îşi mâncau toţi unghiile    

e obișnuința lor ne-am spus și am început să le roadem unghiile             

       n-au înţeles apropierea noastră
       s-au ascuns în subsoluri ca nişte minţi care au de luat decizii
ne-am gândit că nu am procedat corect şi ne-am tocit toţi dinţii
      am aşteptat să se întoarcă
                 să le arătăm de ce suntem în stare
şi-au lipit pozele noastre pe creier şi au ieşit ordonaţi
le-am spus că ne-a fost foarte dor şi că
                 i-am invita la o cafea
şi-au pipăit pozele şi nu ştiau ce să facă
se priveau toţi în ochi
ştiau că am venit să-i vedem
                ne fusese foarte dor şi
                le repetam asta întruna
ne-am adus aminte ceva din gesturile lor
                îi imitam destul de bine
               atunci ne-am zis că suntem de-ai lor

Zona Nouă fiinţează sub egida Centrului Cultural Interetnic Transilvania şi cuprinde, în momentul de faţă, 25 de tineri creatori. Porţile sale sunt, însă, deschise.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1228

Comentarii

11 comentarii

g. calinescu

Acum 10 ani

E bine ca scrie. Mai bine asa, decat sa faca alte minuni, pe care le fac tinerii de varsta lui. Dar ar fi si mai bine daca ar scrie poezie, ca ce-am citit mai sus...
Raspunde

usor

Acum 10 ani

Eu chiar am crezut ca asta-i frezor. Si inainte, si dupa ce am citit \"poezia\"...
Raspunde

obi wan kenobi

Acum 10 ani

deștepților, dacă ați citit ultima oară Coșbuc, normal că asta vi se pare un fel de șaorma
Raspunde

obi

Acum 10 ani

citiți naibii Gellu Naum și o să înțelegeți de unde vine băiatul ăsta. vă dați toți tonții cu părerea despre orice, v-ați obișnuit ca-n politică și-n emisiunile gen Capatos să vă pricepeți la toate.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Lasă-i, băi Obi, să critice, un şpiţ în fund, doi paşi înainte!
Raspunde

g.calinescu

Acum 10 ani

Obi & Joseph...Mai baietilor, am citit ceva poezie la viata mea, va asigur. De toate genurile. Dar ce scrie baiatul asta e slabut, crede-ma. Ca sa zic asa, e scremut cu greu. Daca astia de la ziar au respectat ortografia, atunci e chiar dezastruos.
Raspunde

helmi

Acum 10 ani

g.calinescu ai f multa dreptate eu provin dintr-un neam de dascali dar asa o tampenie de asa zisa poezie nu am vazut in viata mea si slava domnului am vazut destule prin toata europa aceasta insiruire de cuvinte penibile si fara noima nu se poate numi poezie asa ca obi si joseph stati jos nota 2 cu indulgenta reveniti la anu pt ca sunteti repetenti
Raspunde

Joseph (von Eichendorff)

Acum 10 ani

Mă scuzaţi domnule george călinescu, dar nu trebuie să vă simţiţi atacat, io ziceam tocmai că critica e binevenită.<br> Dragă domnule helmi, cu respect vă spun că părinţii mei au fost baroni şi nu prea înţeleg cum dracu io am ieşit poet. În fine, ce ziceţi (în calitate de fin cunoscător) de ultima mea poezioară:<br> Ugerul tatii<br>Oh, tu sfânt hotar<br> De pasăre, prea neagră...
Raspunde

helmi

Acum 10 ani

bravo losere ,e grav cu tine mai lasa etnobotanicele te tampesc grav si ... apropo tu nu ai stofa de baron cel mai probabil de boschetar
Raspunde

Matei Leida

Acum 10 ani

sa ma luati de caltabos toti cei care ma criticati
Raspunde

MELMI

Acum 10 ani

sa ne behai pe toti bloggerii retardatule dispari***e
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus