Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a anunțat că un grup american doreşte să construiască, la Timişoara, un complex medical care să includă un spital, apartamente, o şcoală, o grădiniţă şi un centru de pregătire pentru asistentele care vor munci aici. ”Acest campus ar urma să includă un spital cu 600 de paturi, 300 de apartamente, o şcoală şi o grădiniţă, cu până la 300 de locuri, dar şi un centru de pregătire pentru asistentele care se vor pregăti timp de trei ani şi care vor participa la ce se întâmplă în acest spital", a declarat Titu Bojin.
Potrivit liderului CJ Timiş, în aproximativ trei luni urmează să fie stabilită cu exactitate locaţia unde va fi construit acest complex. "În trei luni stabilim locaţia, dacă lucrurile decurg bine. În mod normal ar trebui ca locaţia să fie la marginea Timişoarei, în apropierea comunei Giroc, pe locul unei foste unităţi militare. Avem acolo suprafaţa de teren necesară, însă nu s-a stabilit deocamdată suprafaţa exactă. Mai discutăm. Construcţia se va face pe banii lor, CJT dă doar terenul şi infrastructura. Este o investiţie de 300 milioane de euro din partea americanilor ", a declarat Bojin.
Nicolae Neagu anunța în iunie 2012 că un fond de investiții american dorește să investească într-un spital în Sibiu. Săptămâna trecută, Neagu susținea însă că americanii nu mai sunt interesați de România din cauza situației economice. ”Din nefericire, în acest moment niciun fond de investiții mare, serios și puternic nu se află marcat ca jucător investițional în România, pe diverse motive. Unul dintre motive rămâne categoric incapacitatea noastră de a garanta într-un fel sau altul, pentru că astfel de acorduri la volume foarte mari necesită și acorduri guvernamentale, anumite facilități ca orice investiție mare”, a spus la sfârșitul săptămânii trecute senatorul liberal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Newman