Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

"Game of Thrones" a devenit brand turistic in Irlanda

Serialul "Urzeala Tronurilor", produs şi difuzat de postul de televiziune american HBO, este considerat un factor de relansare a turismului din Irlanda de Nord.

Ballycastle şi Ballymoney sunt două localităţi nord-irlandeze legate între ele printr-un drum îngust, The Dark Hedges, pe marginea căruia cresc arbori tentaculari şi centenari. Legenda spune că pe acest drum sinuos domneşte o "femeie în gri", care ar putea fi fantoma unei servitoare asasinate în circumstanţe misterioase în urmă cu mai multe secole. Impresionantul drum The Dark Hedges se pretează astfel unor scenarii pline de misticism. Cu toate acestea, până în urmă cu puţin timp, "aproape nimeni nu venea aici", spune David McAnirn, un ghid turistic din regiune, citat de New York Times. "Astăzi, sute de vizitatori pot fi văzuţi în fiecare zi pe acest drum", a adăugat el, informează lemonde.fr.

Motivul din spatele acestui interes subit al turiştilor poate fi rezumat prin trei iniţiale: "GOT" ("Game Of Thrones/ Urzeala Tronurilor), serialul fantasy produs de postul american HBO, devenită o veritabilă serie cult, ale cărei filmări pentru cel de-al patrulea sezon au început în urmă cu câteva zile.

Deşi intriga din "Urzeala Tronurilor" se derulează într-un teritoriu imaginar, filmările se desfăşoară în locuri cât se poate de reale, în Islanda, Maroc, Croaţia şi, mai ales, în Irlanda de Nord.

Oficiul pentru Turism din Irlanda de Nord a decis să speculeze potenţialul turistic al serialului şi a editat un ghid al locurilor folosite pentru filmările de la "Game Of Thrones". Publicaţia The New York Times a alcătuit la rândul ei o hartă care conţine unele dintre aceste locuri devenite legendare. În plus, mai mulţi internauţi au localizat de o manieră exhaustivă scenele turnate pentru această producţie, sezon după sezon.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Relu

Acum 10 ani

Filmul ăla e un monument de prostie. Plictisitor și fără suport în realitate. O porcărie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus