În anul școlar 2025-2026, elevii din învățământul preuniversitar de stat vor beneficia de patru tipuri de burse, acordate conform unei hotărâri de guvern care aduce reguli noi privind criteriile, cuantumul și procedura de acordare. Reprezentanții Inspectoratului Județean Scolar Sibiu au transmis mai multe informații care vin în sprijinul părinților înainte de realizarea dosarelor, pentru ca aceștia să nu întâmpine greutăți.
Pentru acest an școlar sunt prevăzute patru categorii de burse. Prima este bursa de merit, destinată elevilor cu rezultate academice deosebite. A doua este bursa socială, acordată celor care provin din familii cu venituri reduse, din medii vulnerabile sau care se confruntă cu probleme medicale.
O altă categorie este bursa tehnologică, prin care sunt sprijiniți elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic. În plus, o măsură specială este bursa pentru mamele minore, destinată elevelor reintegrate în sistemul de educație după naștere.
Metodologia de acordare a burselor 2025 - 2026 poate fi consultată AICI.
Bursa de merit
În acest an școlar bursa de merit are o valoare lunară de 450 de lei și se acordă elevilor care au obținut media generală de cel puțin 9.00 în anul școlar anterior.
Beneficiari pot fi cel mult 15% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, însă regula se aplică cu o excepție: dacă mai mulți elevi au aceeași medie cu ultimul beneficiar, și aceștia primesc bursă.
Pentru elevii de clasa a V-a se ia în calcul media primelor două intervale de cursuri, iar pentru cei de clasa a IX-a se are în vedere media de admitere la liceu, care trebuie să fie de minimum 9.00.
De asemenea, elevii care au obținut premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare sau premii la competiții internaționale primesc automat bursă de merit, chiar dacă depășesc procentul de 15% din clasă. O condiție obligatorie este ca nota la purtare pe anul școlar anterior să fie 10.
Bursa socială și cea medicală
Bursa socială are o valoare de 300 de lei pe lună și este destinată elevilor aflați în situații de dificultate. Pot beneficia de acest sprijin elevii din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic decât salariul minim net pe economie, orfanii de unul sau ambii părinți, cei aflați în grija unor familii substitutive sau în case de tip familial, precum și elevii care suferă de boli cronice ori afecțiuni ce necesită tratament permanent.
Important: La bursa socială se iau în considerare toate veniturile realizate sau primite. Astfel, vor intra în calcul și alocațiile sau pensiile alimentare. Pentru ca elevul să se încadreze la bursa socială, venitul pe membru de familie nu trebuie să depășească 1.287 lei.
În cazul criteriilor medicale, părinții trebuie să depună la secretariatul școlii un certificat de încadrare în grad de handicap sau un certificat medical eliberat de medicul specialist, însoțit de dovada luării în evidență de către medicul de familie. Este important ca documentele depuse să aibă atât parafa medicului de familie, cât și pe cea a medicului specialist.
Lista bolilor care încadrează copiii la acest tip de bursă poate fi consultată AICI.
Pentru obținerea bursei sociale, pe lângă cererea tip pusă la dispoziție de unitatea de învățământ, este necesară și o declarație pe proprie răspundere privind veniturile nete realizate de membrii familiei în ultimele 12 luni, precum și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Acest document nu este obligatoriu în cazul bursei pe criterii medicale.
Dosarul trebuie să conțină documente doveditoare ale componenței familiei, cum ar fi certificatele de naștere pentru copiii sub 14 ani, actele de identitate pentru cei peste 14 ani și actele care reflectă situația civilă a părinților.
Pot fi solicitate, după caz, certificate de căsătorie, certificate de divorț însoțite de convenția notarială, sentințe judecătorești privind stabilirea domiciliului copilului, certificate de deces sau chiar rapoarte de anchetă socială, în situațiile în care părinții sunt dispăruți.
Bursa socială se acordă numai la cerere și cu condiția ca elevul să fi obținut media 10 sau calificativul „Foarte bine” la purtare în anul școlar anterior.
Acte necesare pentru bursa socială
-
Cerere tip, disponibilă la școală.
-
Declarație pe proprie răspundere privind veniturile nete pe ultimele 12 luni și acord pentru prelucrarea datelor (nu este necesară pentru bursa pe criterii medicale).
-
Documente doveditoare ale componenței familiei:
-
certificate de naștere (pentru copiii sub 14 ani);
-
acte de identitate (peste 14 ani);
-
acte care atestă situația civilă a părinților (certificat de căsătorie, divorț, sentință judecătorească privind domiciliul copilului, certificat de deces, convenții notariale etc.);
-
raport de anchetă socială, în cazuri speciale (părinți dispăruți).
Bursa tehnologică
Pentru elevii din învățământul profesional și tehnic este prevăzută bursa tehnologică, în valoare de 300 de lei pe lună. Aceasta este menită să sprijine continuarea studiilor într-un domeniu cu cerere crescută pe piața muncii.
Bursa pentru mame minore
O măsură specială este bursa destinată mamelor minore, în cuantum de 700 de lei pe lună. Elevele care revin la cursuri după naștere pot beneficia de acest sprijin, cu condiția să frecventeze școala.
Cum și când se acordă bursele
Toate bursele se plătesc lunar, pe perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor septembrie și octombrie. Pentru aceste două luni, plata va fi efectuată pe 20 noiembrie.
Bursele de merit nu necesită o cerere, ele fiind acordate pe baza rezultatelor școlare, la propunerea dirigintelui. În schimb, bursele sociale se acordă doar pe baza unei cereri și a documentației corespunzătoare.
Cererile și dosarele se depun la secretariatele școlilor până pe 3 octombrie 2025, respectiv 2 octombrie pentru cele sociale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mame minore , bursa mame minore , criterii acordare burse , bursa tehnologica , bursa medicala , cum se acorda bursele , bursa sociala , bursa de merit , burse scolare
Vizualizari: 1097
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil