La două luni de la înființarea titlului de ”Cetățean de onoare al județului Sibiu”, conducerea Consiliului Județean Sibiu va anunța primele nume propuse pentru a primi această distincție. Este vorba de interpreta de muzică populară Lucreția Ciobanu și de actorul sibian Ion Besoiu. Cei doi vor fi anunțați ca propuneri pentru acest titlu în cursul zilei de marți, de către Ioan Cindrea, președintele CJ Sibiu, urmând ca la finele acestei luni să fie supus votului și proiectul de hotărâre premergător acordării acestor titluri.
Lucreția Ciobanu (născută Arcaș) s-a născut în 24 octombrie 1924 la Topârcea, pe atunci comună. A devenit cunoscută prin promovarea cântecelor populare din zona Mărginimii Sibiului. Anul trecut, în ciuda vârstei înaintate, a impresionat prin interpretarea susținută în cadrul festivalului Cântecele Munților, din Piața Mare a Sibiului.
Actorul Ion Besoiu s-a născut în orașul Sibiu în 11 martie 1931. A devenit cunoscut după rolul jucat în serialul ”Toate pânzele sus” - căpitanul Anton Lupan. Ion Besoiu a jucat la Teatrul național ”Radu Stanca” din Sibiu, după care s-a mutat la București, pe scena Teatrului ”Lucia Sturza Bulandra”, pe care l-a și condus în calitate de director. De altfel, din această postură i-a fost adusă și acuzația de colaborator al fostei Securități, calitate cerută a fi recunoscută de CNSAS într-un proces deschis la București.
Titlul de ”Cetățean de onoare al județului Sibiu” a fost înființat printr-o hotărâre a Consiliului Județean Sibiu adoptată la finele lunii mai 2013. Potrivit Regulamentului de acordare a titlului de ”Cetățean de onoare al județului Sibiu”, această distincție se acordă unor persoane române sau străine, indiferent de domeniul în care activează, dacă ”prin activitatea desfășurate și-au adus o contribuție deosebită la promovarea prestigiului județului Sibiu în plan național și internațional”. ”Titlul se acordă și este valabil pe durata existenței persoanei care l-a dobândit”, se mai arată în regulamentul amintit.
Citește și Un nou titlu: cel de cetățean de onoare al județului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mărginimii Sibiului , Piata Mare , Ioan Cindrea , Consiliului Județean Sibiu , Radu Stanca , Ion Besoiu , Cântecele Munţilor , Potrivit Regulamentului , Lucreția Ciobanu , Anton Lupan , Lucia Sturza Bulandra , Actorul Ion Besoiu
Vizualizari: 729
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John