Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
11°C

De vineri, intrarea in Sibiu se face prin sens giratoriu. La fel si iesirea inspre Alba Iulia

Cele două intersecții cu formă de sens giratoriu, dar circulație reglementată altfel decât clasicele girații – intrarea în Sibiu dinspre Șelimbăr și intersecția străzii Alba Iulia cu E.A. Bieltz și Turnișorului – vor avea un nou regim de circulație de vineri, 19 iulie. Din dimineața acestei zile, șoferii vor trebui să acorde prioritate de stânga la intrarea în intersecție, respectând – cu alte cuvinte – regulile de circulație într-un sens giratoriu normal. În plus, de săptămâna viitoare încep lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii: pe strada Semaforului și cel de la Metro.
”Este important să transmitem acest lucru pentru a nu avea surprize neplăcute. În oraș, unde avem deja destul de multe sensuri giratorii, e important ca toate să funcționeze după aceleași reguli pentru a permite o mai bună siguranță în trafic”, anunță Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Cele două intersecții au fost amenajate după forma unor sensuri giratorii, dar circulația a fost reglementată prin acordarea de prioritate pentru cei care circulă pe DN1/DN7 având în vedere lipsa – la vremea amenajării – unei variante ocolitoare a orașului, fapt care înghesuia tot traficul de tranzit pe străzile municipiului Sibiu.
În ultimele zile, la intersecția dintre străzile E.A. Bieltz – Alba Iulia – Calea Turnișorului au fost efectuate câteva lucrări de reamenajare a insulelor care preced intersecția. ”Acest sens giratoriu era deja conturat, însă regulile de trafic obişnuite pentru un sens giratoriu nu au fost aplicate din cauza faptului că pe Calea Turnişorului s-au desfăşurat lucrări de modernizare. Lucrările din prezent au presupus crearea insulelor şi modificarea trotuarele din această zonă pentru a permite circulaţia conform regulilor unui sens giratoriu”, arată reprezentanții Primăriei.

Într-o lună jumate apar două noi girații

De săptămâna viitoare încep lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii. Primul va fi cel de la intersecția străzilor Iezer – Semaforului – Negoveanu, ce urmează a fi amenajat cu o singură bandă de circulație. În următoarele 45 de zile ar trebui finalizat și sensul giratoriu de la Metro – intersecția Alba Iulia – strada Turda. Ambele lucrări sunt executate de DPC.

Foto: Google Street View

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

ciresica

Acum 10 ani

de sensul giratoriu de la ciresica (rahovei, dima, cisnadiei) de ce nu ziceti nimic?!
Raspunde

.

Acum 10 ani

ce dor imi era de un giratoriu nou ...
Raspunde

valentin

Acum 10 ani

Sa vedem ce or sa mai faca la anul! Probabil sensuri giratorii la fiecare intersectie dintre Calea Gusteritei si strazile adiacente, str Nicolae Iorga si Calea Dumbravii cu sens unic ... si aberatii se mai gasesc !
Raspunde

cip

Acum 10 ani

giratorii cu semafoare....in curand
Raspunde

giratoriu

Acum 10 ani

si ce va deranjaza giratorile +sensurile unice ,stiu ca suntem invatati cu haosu ,la cite masini circula in sibiu la ora actuala asta era singura varianta ,s-au nu se vede ca nea copiat trei sferturi din tara ,orce se face bun in sibiu trebuie s-a apara comentatori anti modernizare ,continua domnule johannis comentarile rautaciose sunt de la frustati care de mare oftica ca sibiul arata super da oftica pe dinafara azi miine le da bubatu ca la puii de curcani
Raspunde

ofticatul

Acum 10 ani

degeaba face iohanis giratorii, ca tot brasovul o sa fie capitala regiunii
Raspunde

D.

Acum 10 ani

mi-e dor de vremea cand in sibiu erau la moda fantanile arteziene :)
Raspunde

Nebunie la cutie

Acum 10 ani

Inteligent mare ala care a propus giratoriu Iezer-Semaforului-Negoveanu... .Asteptam si giratoriu semaforului-sureanu si semaforului-electricienilor, ca ce sa faca si primaria cu atatia bani? :) Mai bine ar fi tras un giratoriu Semaforului-Milea-Rahovei daca tot vor giratorii.
Raspunde

bibilica

Acum 10 ani

Cand asfaltati strazile din Vasile Aaaron?arata ca dupa bombardament
Raspunde

bibiloiul

Acum 10 ani

Da di de sa faca in V. Aaron? Sa vina ai vostri din Valcea sa va faca, ca nu sunteti sibieni!
Raspunde

D

Acum 10 ani

@9: Daca statea in Vasile Aaron nu intrebai @8: Unde ai vazut giratoriu in panta ? Invata fizica
Raspunde

Aaa

Acum 10 ani

Acum 2 zile, in 18 iulie, era pus afis mare: sens giratoriu... Din pacate nu s-a gandit nimeni sa scoata semnele vechi...astfel, o parte din soferi aveau \'sens giratoriu\', ceilalti, care ieseau de la Real, nu... Aveau tot semnele vechi. Sunt curioasa daca intre timp a observat cineva si au scos semnele vechi sau se circula in continuare asa...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus