Verde-n fata cu sibianul de la MasterChef: In Sibiu sunt foarte putine locuri unde se mananca bine

Bogdan Roman a participat la ultima ediție a emisiunii MasterChef și nu s-a făcut de ocară. De loc din București, trăiește în Sibiu de 10 ani și nu l-ar da pentru un alt oraș nici pentru un job bine plătit, la Constanța, de exemplu. Îi place orașul, dar se plânge de mâncarea din restaurantele de aici.

Rep.: La MasterChef, ai gătit pentru faimă sau pentru bani?

B.R.: Niciuna din ele. Am gătit pentru mine.

Rep.: Adică? E o plăcere, o pasiune...?
B.R.: Da, cea mai mare pasiune a mea e să gătesc. Atunci mă simt relaxat, fericit, mă rup de problemele obișnuite.

Rep.: Cum poți să explici pasiunea asta? Că e destul de greu de înțeles, mai ales pentru o femeie care, prin cutumă, e cumva obligată să stea în bucătărie...
B.R.: Nu pot s-o explic. Nu știu, pur și simplu... Sau s-o luăm cu începutul. Sunt pasionat de gust. Mai exact, îmi place să mănânc teribil şi, uşor-uşor, am început să descopăr gusturile. După care am început să le combin şi, încurajat de prieteni, de rude...

Rep.: Şi atunci care e, din punctul tău de vedere, “gustul suprem”? Cel mai tare gust?
B.R.: Un gust perfect trebuie să aibă un pic din toate. Trebuie să fie sărat, dulce, uşor picant, doar o tentă de picant... Acrişorul şi amarul intră şi ele în cantităţi foarte mici şi atunci îţi iese gustul perfect. Numai că trebuie să fie combinat cu aromă şi textură.

Rep.: Deci în stare naturală nu există gustul perfect.
B.R.: Fără să-l prepari, nu. N-ai cum. Poate doar, ştiu eu, fructele... Numai că nu prea mai există fructe cu gust.

Rep.: La MasterChef – un lucru care toată lumea se întreabă – cât e real şi cât e butaforie?
B.R.: MasterChef-ul e aşa cum îl vedeţi la televizor.

Rep.: Ţi-e ruşine cu bucătăria românească?
B.R.: Nu, mă înţeleg cu bucătăria românească de minune. Iubesc bucătăria românească, deşi foarte mulţi, chiar nume cunoscute în domeniu o să zică “bucătăria românească nu există”. Îndrăznesc să-i contrazic. Numai că are o problemă: trebuie reinventată. Dacă ne rezumăm strict la iahnia de fasole, sărmăluţe, tochitură... Coliva, după părerea multora, e cel mai autentic preparat românesc. Dar, dacă le reinterpretăm, ne vom putea mândri cu bucătăria românească.

Rep.: Dar ce să-i fac eu la o oală cu sarmale, să fie altfel?
B.R.: E drept că sarmalele nu sunt sută la sută autentice. Sunt autentice, ştiu eu, în modul în care şaorma e autentic libaneză. Nu a fost libaneză. A fost kebapul turcesc, iar ei, când au fost sub ocupaţie, au preluat kebapul şi l-au modificat după gustul lor. Cam aşa e şi cu sarmalele. Dar gustul actual al sarmalelor ne aparţine. Numai ideea de carne şi legume învelite în foaie de varză e de influenţă. Uite, le putem asezona cu un sos de busuioc. Merge extraordinar un sos de roşii cu busuioc, turnat peste clasicele sarmale.

Rep.: Dar ţie ce-ţi gătea mama când erai mic?
B.R.: De toate. Absolut orice. Norocul a fost că am mâncat şi şi acum mănânc absolut orice. Mai bine să-ţi fie rău decât să-ţi pară rău, aşa că testez tot felul de chestii, care unele poate nu-s chiar atrăgătoare. Am avut un “wow” când am mâncat prima oară scoici. La fel, când am mâncat prima oară melci. La fructe de mare deja nu mai eram... Adică mă aşteptam să-mi placă din prima.

Rep.: Dar la McDonald’s sau la KFC ai mâncat vreodată?
B.R.: Da, am mâncat de multe ori. Nu sunt fan, dar de multe ori te ia foamea pe drum. Sau ești într-un oraș nou, în care nu știi unde să te duci, unde să mănânci și atunci știi că la Mac ai băgat un hamburger, cât să nu mori de foame și ai plecat mai departe. Iar de la KFC îmi plac crispy strips.

Rep.: Mie mi se pare că toate au gustul la fel.
B.R.: Da, gustul e cam același. Iar aripioarele lor am încercat să le reproduc și chiar mi-au ieșit mai bune decât la ei. Și, bine, mult mai proaspete, naturale...

Rep.: Dar cum îți alegi ingredientele din supermarket? Că bănuiesc că nu îți iei, ca tot omul, sare piper, carne și pătrunjel...
B.R.: Ba da, uite, să-ți spun. Cea mai bună sare pe care o folosesc în bucătăria mea am luat-o din întâmplare dintr-un supermarket, am văzut că scrie pe ea sare de mare. Și fiind în niște saci de plastic mai urâți, am crezut că e sare de drum. Eu am luat într-o perioadă în care eram răcit și zic, să fac o baie cu sare multă. Arăta foarte bine sarea, foarte curată. După care, pe dos, găsesc că se poate folosi în consumul uman. Și vreau să zic că e o sare de mare grunjoasă extraordinar de bună. Bine, și aici se poate vorbi mult. Sarea e ea sărată, dar poate evidenția mult inclusiv gustul dulce din mâncare. Pe urmă, aromele le pune foarte bine în evidență. Numai că trebuie să știi foarte exact limita.

Rep.: Și în afară de sare, ce mai iei?
B.R.: Eu, când intru în supermarket și mi-e foame, aș cumpăra tot supermarketul. De asta prefer să nu mă duc chiar cu stomacul gol. Numai că, atunci când mi-e foame, mie îmi vin și foarte multe idei. Adică mi-e de ajuns sămă uit la o pungă cu busuioc și deja îmi vin niște paste în minte. Îmi place foarte mult raionul de pește, numai că nu cel din Sibiu, unde găsești crap de acvariu, de care am zis că n-o să mai mănânc în viața mea. Și foarte rar găsești ton proaspăt, midii au început să se găsească mai des... Sau mă plimb prin magazin, văd un mușchi de porc și mă gândesc să fac o porchetta. După care mă duc și-mi iau restul ingredientelor.

Rep.: A devenit mâncatul o fiță? Adică nu mă mai pot duce la un restaurant să comand o ciorbă de văcuță, că se uită vecinul de masă la mine și zice uite și la țăranul ăsta...
B.R.: Pentru mine, nu. Sunt, totuși, destul de selectiv cu restaurantele. În Sibiu sunt foarte puține locuri unde se mănâncă bine. Și decât să mă duc și să mă enervez, mai bine gătesc în casă. Oricum, la noi acasă e ca la restaurant. Non-stop sunt prieteni, rude...

Rep.: Nu te-ai gândit să îți deschizi restaurantul tău?
B.R.: Ba da, m-am gândit.

Rep.: Și?
B.R.: Nu sunt fonduri... Same old story.

Rep.: Dar după ce ai fost la MasterChef, nu ai avut oferte?
B.R.: Ba da, am avut oferte din Sibiu. Dar pe undeva cred că vroiau mai mult pentru imagine să mă angajeze. Dar pentru mine, să lucrez la ei era ca și cum m-aș fi prostituat. Adică trebuia să fac șnițele, tochituri și... nu! Am avut o ofertă foarte bună de la Patrizia Paglieri, e un nume în România. Și trebuia să mă mut la Constanța, dar faza e că iubesc atât de mult Sibiul, încât încă mai încerc să fac ceva aici.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Adela Mohanu