Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
13°C

Astazi au inceput inscrierile pentru Zilele Baschetului

Ediţia a 3-a a Zilelor Baschetului va avea loc anul acesta între 23 august - 1 septembrie. Evenimentul organizat de Asociaţia “Al 6-lea jucător” va avea în program, ca de fiecare dată, campionate de streetball ce se vor juca în diferite locaţii din tot oraşul Sibiu.

Astăzi încep înscrierile la campionatul de streetball la care premiile sunt în valoare de 3.000 de euro.

Echipele se pot înscrie la streetball-ul Zilele Baschetului trimiţând un email la adresa [email protected]. Înscrierile sunt gratuite şi locurile limitate. Categoriile de vârstă, masculin şi feminin, la care echipele se pot înscrie sunt: U12; U14; U16; U18 şi OPEN. Regulamentul concursului şi detalii cu privire la înscrieri şi program pot fi găsite pe site-ul www.csufans.ro.

Zilele Baschetului aduc în faţa fanilor jucătorii echipei de baschet CSU Atlassib Sibiu printr-o sesiune de autografe ce va avea loc sâmbătă, 30 august. Echipa CSU Sibiu va avea şi un antrenament deschis publicului.

Tot din programul Zilele Baschetului vor face deliciul publicului concursurile de aruncări la care doritorii din public se pot înscrie pentru premii atractive. Cunoscătorii baschetului îşi vor putea perfecţiona cunoştinţele în urma workshopurilor de arbitraj la care arbitri FIBA vor prezenta regulamentul jocului de baschet.

Ediţia din 2012 Zilele Baschetului a adus la Sibiu 175 de jucători din Braşov, Făgăraş şi Sibiu ce au luptat pentru Cupa Zilele Baschetului. Jucătorii au avut vârste cuprinse între 9 şi 49 de ani.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus