Senatorul PNL Teodor Atanasiu, liderul liberalilor din Alba, este convins că regionalizarea nu va fi realizată înainte de alegerile prezidenţiale, opinând chiar că aceasta probabil se va face înainte de 2020, astfel încât să se prindă ciclul bugetar european 2020-2026.
Teodor Atanasiu a menţionat, vineri, într-o conferinţă de presă, că regionalizarea se poate face odată cu aprobarea unei noi Constituţii. ”Având în vedere că noua Constituţie în următorul an şi jumătate nu va fi supusă niciunui referendum, neavând o nouă Constituţie nu o să avem nicio regionalizare”, a declarat senatorul liberal de Alba, citat de Agerpres.
El a apreciat că în contextul în care 2014 este an electoral ”probabil că nu o să mai stea nimeni între europarlamentare şi prezidenţiale să mai cheme odată românii la urne să decidă pe nu ştiu ce”. Atanasiu a opinat că ”foarte clar până la alegerile prezidenţiale nu va fi pusă în discuţie noua Constituţie”. ”Din punctul meu de vedere, pe o analiză logică, nu poate fi votată o nouă Constituţie înainte de alegerile prezidenţiale, ceea ce înseamnă că nicio modificare a structurii administrative a României nu poate fi făcută doar pe baza actualei Constituţii care nu prevede regiuni”, a declarat senatorul PNL.
El a mai menţionat că regionalizarea întotdeauna trebuie făcută înainte de un ciclu bugetar european, nu în timpul acestuia. ”La 1 ianuarie 2014 începe noul ciclu bugetar european. Toate negocierile, toate acreditările unităţilor de management pentru absolvirea fondurilor europene pe ciclul 2014-2020 se fac în acest an. Nu pot să fac acreditări pe unităţi de management acum şi să le schimb la anul şi să nu mai fie acreditate timp de şase ani să nu mai iau fonduri europene. Am mai spus şi acum câteva luni că nu cred că ne putem mişca atât de repede încât să facem regionalizarea şi să mai avem şase luni în faţă pentru acreditarea unităţilor de management pe noile forme regionale. De aceea am spus că nu cred că se va face regionalizarea pe acest ciclu. Probabil că se va face înainte de 2020, ca să prindă ciclul 2020-2026”, a declarat senatorul Teodor Atanasiu.
Foto: Mediafax
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Teodor Atanasiu
Vizualizari: 266
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Q
Acum 2 ore
Q - erau limacși