Prim-vicepreședintele a trecut în fața președintelui, conform unui sondaj realizat de INSCOP Research, la comanda cotidianului Adevărul. Deși ambii politicieni se află într-o ușoară scădere, față de lunile trecute, prim-vicepreședintele PNL Klaus Johannis se situează în fața liderului liberal Crin Antonescu la gradul de notorietatre. Primarul Sibiului se bucură de încrederea a 30,2% dintre români, în timp ce în preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-au declarat încrederea 29,6% dintre cei chestionaţi.
În luna aprilie, conform unui sondaj realizat tot de INSCOP, Johannis avea o cotă de încredere de 30,8%, în timp ce liderul PNL, Crin Antonescu, avea 32%. Gradul de notorietate de care se bucură Johannis este cu atât mai important, cu cât ținem cont de faptul că el nu are o notorietate comparabilă cu a principalilor politicieni prinși în acest sondaj.
Pe primul loc în topul notorietății se află guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, (39,4%, în iulie, comparativ cu 41,9% la sfârşitul lunii mai), urmat de premierul Victor Ponta, în ușoară scădere (39,2%, în iulie, comparativ cu 40,7% în mai). Pe locul al treilea, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, este cotat cu un nivel de încredere de 37,4%. Este urmat de Klaus Iohannis, cu 30,2%. Crin Antonescu se clasează pe locul cinci, cu 29, 6%. Urmează Mihai Răzvan Ungureanu, cu 24,7%, în scădere însă față de cei 26,2% care îi acordau credit la sfârşitul lunii mai. Următorul clasat este preşedintele Traian Băsescu, care se numără printre puţinele personalităţi care îşi conservă încrederea (23,5% în iulie, 23,3% la sfârşitul lunii mai).
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil